Membrii Comisiei Roșia Montană nu reușesc să dea un vot final pe tema controversatului subiect din cauza diferendelor dintre PSD și PNL. Proiectul exploatărilor din Apuseni a devenit unul foarte important pentru alianță, iar negocierile care se poartă între liberali și social-democrați se transpun la nivelul întregii alianțe. Un vot defavorabil reprezintă o palmă dată PSD și Guvernului.
În funcție de rezultatele discuțiilor din comisia parlamentară specială se pot transmite două tipuri de semnale despre ce se va întâmpla cu USL și despre cât de grave sunt fisurile:
1. dacă votul va fi unul nefavorabil, lovitura este încasată de susținătorii proiectului, și anume PSD;
2. finalizarea negocierilor cu o înțelegere sau chiar o soluție ocolitoare nu va adânci fricțiunile din USL. O astfel de concluzie arată că în USL se poate merge mai departe prin consens politic.
Roșia Montană a devenit un dosar sensibil în Uniunea Social Liberală prin implicațiile sale. Liberalii și social-liberalii și-au aruncat reproșuri dure pe acest subiect, iar PNL, în frunte cu președintele Crin Antonescu, nu vrea nici în ruptul capului să accepte actuala formă a proiectului. Poziții diametral opuse au existat în USL și în alte chestiuni (UDMR la guvernare, numirile procurorilor-șefi sau atacurile venite din rândul partidelor din alianță), dar ruperea coaliției a fost evitată, prin negocieri și concesii de o parte și de cealaltă. Comisia Roșia Montană este un senzor pentru cum va evolua USL-ul în perioada următoare, dacă va mai evolua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu