Ce spun ONG-urile de mediu despre adoptarea Noului Cod silvic

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Noul Cod silvic a fost adoptat marți în Parlament. Printre principalele prevederi se numără reglementarea unui cadru adecvat pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure, nivelarea sancţiunilor penale, a regimului măsurilor asiguratorii, confiscarea materialelor lemnoase, înfiinţarea Registrului Forestier Naţional. Mai multe ONG-uri de mediu au salutat proiectul de lege și au evidenţiat unele prevederi.

Citește și: Noul Cod silvic a fost adoptat în Parlament. Drumurile forestiere vor fi supravegheate video 

Fondatorul Platformei Civice "Împreună pentru Centura Verde", Alex Găvan, a precizat că măsurile vizează oraşe mai reziliente climatic şi mai puţin poluate. "Ieri, cele patru puncte majore introduse în noul Cod silvic de către Platforma Civică "Împreună pentru Centura Verde" au fost adoptate aproape cu unanimitate de către Parlament, ca parte integrantă a acestei legi organice: ocrotirea pădurilor din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov (inclusiv jumătatea din pădurea Băneasa ce ţine de judeţ); legiferarea centurilor verzi şi pentru restul oraşelor, la nivel naţional; accesul nerestricţionat în pădure, pentru recreere, cu bicicleta (cel nerestricţionat pedestru, tot pentru recreere, fusese inclus încă de la Senat cu deja largă acceptare); protejarea arborilor remarcabili din fondul forestier. Măsuri ce onorează Pădurea şi care sunt menite să contribuie semnificativ la a avea oraşe mai reziliente climatic şi mai puţin poluate. Măsuri cu impact sistemic pozitiv în viaţa a milioane de oameni", a scris Alex Găvan, pe Facebook.

Preşedintele Asociaţiei Kogayon, Florin Stoican, a transmis că adoptarea noului Cod silvic reprezintă un pas important în vederea reformei silvice, care este foarte necesară. El a menţionat că a participat la dezbateri, care au fost "cele mai ample şi mai consistente" de până acum. Reuşitele sunt însă unele "de etapă" şi "mai e mult până la reformă", a precizat Stoican, care este co-iniţiator al platformei civice "Împreună pentru Centura Verde". "S-au obţinut câteva lucruri foarte bune: (...) protecţia arborilor remarcabili din fondul forestier - m-am implicat în realizarea legii pentru protejarea arborilor remarcabili, dar atunci s-a putut doar protejarea celor din afara pădurii. Acum vor fi toţi protejaţi", a scris acesta, pe reţeaua de socializare. Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti a transmis că noul Cod silvic aduce o parte dintre reformele mult aşteptate pentru protejarea pădurilor. Astfel, se creează "o oportunitate grozavă" pentru amenajarea unei Centuri verzi în jurul Bucureştiului, fiind puse bazele pentru împădurirea a 60.000 de hectare noi de terenuri agricole sau degradate. Tăierile ilegale de arbori devin din nou infracţiune, chiar şi pentru pădurile din oraş, indiferent de regimul de proprietate. "De acum încolo, pădurile din judeţul Ilfov nu vor mai fi exploatate pentru lemn, ci doar lucrări în scop de reconstrucţie ecologică, lucrări de împăduriri, reîmpăduriri şi completare a regenerării naturale, lucrări de îngrijire a plantaţiilor existente. În cazuri strict justificate, se poate proceda la doborârea arborilor care creează o stare de pericol pentru siguranţa vizitatorilor. (...) Apar noi mecanisme legale pentru protejarea biodiversităţii din pădure, cum ar fi protejarea arborilor habitat, a arborilor remarcabili şi instituirea unor insule de îmbătrânire", a precizat asociaţia.

La rândul său, Reţeaua pentru Natură Urbană a subliniat că în pădurile din judeţul Ilfov nu vor mai fi permise tăierile de exploatare, acesta fiind "primul pas pentru Centura verde a Bucureştiului şi un precedent important" pentru protejarea pădurilor din jurul oraşelor. "Normele trebuie să fie scrise şi aprobate în doi ani de la promulgarea Codului silvic, însă, în principiu, includerea pădurilor în centurile verzi înseamnă că din pădurile din jurul oraşelor nu se vor mai face tăieri comerciale şi vor fi administrate pentru menţinerea rolului social, pentru recreere, educaţie, observare şi cunoaşterea naturii, precum şi pentru sport în aer liber", a menţionat sursa citată, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel