Ce spun visele despre viitorul relației tale

couple-sleeping
couple-sleeping
Alegeri prezidentiale 2024

Cercetătorii de la Universitatea Maryland susțin că visele pot prevesti viitorul relației tale, scrie Studiul a fost realizat pe un eşantion de 61 de participanţi cu vârste cuprinse între 17 şi 42 de ani care erau implicaţi în relaţii de cuplu de cel puţin 6 luni. Pe o perioadă de două săptămâni, subiecţilor li s-a cerut să ţină un jurnal în care să noteze atât visele, cât şi starea relaţiei.

 În urma studiului s-a constatat că visele care implicau gelozii, certuri şi alte comportamente negative legate de relaţia de cuplu, chiar declanşau conflicte între parteneri în zilele ce urmau. Mai mult, visele legate de infidelitate reduceau intimitatea. Coordonatorul studiului, Dylan Selterman de la universitatea din Maryland, a declarat că studiul său aduce dovezi referitoare la faptul că visele pot avea un impact asupra stării de spirit.

„Mulţi oameni nu dau destul de importanţă viselor şi nu conştientizează impactul pe care acestea îl au asupra stării lor de spirit. Acum avem dovezi care susţin această asociere. Ele au o valoare predictivă. Activităţile oamenilor se schimbă ca urmare a viselor pe care le au cu o seară înainte”, a explicat Selterman.

Cercetarea este importantă deoarece un studiu publicat anul trecut a scos la iveală faptul că la oamenii implicaţi în relații amoroase, 20% din vise îi includ şi pe parteneri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel