Adrian Gheorghiță, avocatul lui Mircea Băsescu, spune că nu există niciun fel de probă care să-l incrimineze atât pe Mircea Băsescu, cât și pe președintele României, Traian Băsescu.
Adrian Gheorghiță, avocatul lui Mircea Băsescu, a comentat ppentru RTV înregistrarea făcută din închisoare de fiul lui Bercea Mondial, care arată că i-ar fi dat bani fratelui președintelui Traian Băsescu pentru a fi scos din închisoare.
Adrian Gheorghiță a declarat că în cursul zilei de joi a fost organizat un flagrant de către DNA în urma căruia trei persoane au fost prinse primind suma de 10.000 de euro. Persoanele reținute încercau "să exercite presiuni și amenințări împotriva domnului Mircea Băsescu cu privirea la darea în vileag a unei presupuse fapte de corupție, trafic de influență pe lângă anumiți magistrați care nu au fost precizați.
Nu există niciun fel de probă că domnul Mircea Băsescu ar fi primit vreun ban sau sumă de bani de la aceste persoane. Toate aceste fapte cu care am fost amenințați sunt fapte nereale", a precizat avocatul lui Mircea Băsescu.
Întrebat de acuzația fiului lui Bercea Mondial, care a declarat că Mircea Băsescu i-ar fi cerut 600.000 de euro pentru a fi scăpat de închisoare, avocatul Adrian Gheorghiță a declarat "că plângerea făcută de Mircea Băsescu nu este nouă pe rolul Parchetelor din Constanța. Există o plângere penală împotriva lui Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, pe vremea când acesta era în libertate, tot pentru infracțiunea de șantaj și pentru infracțiunea de traficare de influență. Au fost încercări de surprindere în flagrant care nu au reușit".
Despre implicarea lui Traian Băsescu în acest scandal, avocatul Adrian Gheorghiță spune că nu există nicio dovadă. Acesta a mai precizat că flagrantul nu s-a petrecut la locuința lui Mircea Băsescu, ci la biroul acestuia din Portul Agigea, a mai declarat avocatul lui Mircea Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu