Preşedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că prezidențiabilul PDL va fi desemnat, "transparent", la sfârșitul anului în curs, în urma unor alegeri interne în partid.
"Aici nu merge după dorinţă sau nu. Cinstit, nu-mi doresc o astfel de funcţie. Eu cred că aş fi mult mai potrivit într-o zonă executivă, reală, dacă o să mă mai gândesc vreodată la aşa ceva. Am avut toate funcţiile, în afară de cea de premier şi de preşedinte, dar până la urmă noi suntem o echipă şi hotărăşte echipa şi până la urmă hotărăşte partidul în ansamblul lui", a declarat Vasile Blaga.
Liderul PDL a arătat că, în acest moment, partidul se află în faza înscrierilor pentru candidaturile la europarlamentare. "Sunt înscrieri pentru alegerile europarlamentare, sunt destui colegi care doresc să candideze. Avem timp până spre sfârşitul anului. Tot la sfârşitul anului, vom desemna, aşa cum am promis, transparent, candidatul pentru preşedinţia României. Vom avea alegeri interne în partid, cei care vor dori să onoreze o astfel de candidatură vor trece prin vot", a mai explicat Blaga, care a participat împreună cu vicepreşedinţii PDL Andreea Paul, Anca Boagiu, Cezar Preda, la o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri din Galați, prilej cu care au fost lansate documentul 'Viziunea economică şi soluţiile PDL pentru mediul de afaceri din România' şi initiaţiva legislativă Lege privind protecţia întreprinzătorului din România, care prevede, printre altele, înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Întreprinzătorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci