Codrin Ștefănescu a comentat Guvernul alternativă al PDL. Secretarul general adjunct al PSD a calificat Guvernul alternativă ca fiind un "amalgam de fani declaraţi ai lui Traian Băsescu".
"Să lansezi, în spaţiul public, un guvern în care se regăsesc, în mare parte, aceleaşi nume din guvernele Boc şi Ungureanu nu poate fi catalogat decât ca o intenţie la fel de ridicolă precum este chiar componenţa acestui executiv-surogat", susţine Codrin Ştefănescu, potrivit Agerpres.
Amalgam de fani declarați
El a adăugat că "De fapt, nu este vorba decât despre un amalgam de fani declaraţi ai lui Traian Băsescu şi aşa-zişi disidenţi ai băsismului din interiorul PDL. Altfel, cum poate vorbi 'premierul-alternativă' Predoiu despre 'profesionalism' într-un guvern în care se regăsesc personaje ca: Monica Macovei care, în vechiul mandat de ministru al Justiţiei a politizat şi a subordonat total Palatului Cotroceni unele instituţii de stat; Anca Boagiu în ministeriatul căreia POS Transporturi a fost blocat de Comisia Europeană pentru ilegalităţi în organizarea unor licitaţii; Gheorghe Ialomiţeanu, cunoscut doar pentru că, în timpul protestului funcţionarilor din Ministerul de Finanţe, s-a baricadat de frică în birou; Alin Tişe care, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, s-a remarcat prin favorizarea afacerilor firmelor de casă ale partidului sau Alexandru Nazare, Lucian Bode şi Claudia Boghicevici nişte miniştri-paravan pentru o perioadă de 3 luni, în Guvernul Ungureanu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News