Ce spune Comisia Europeană despre modificarea raportului MCV

Mark-Gray dece
Mark-Gray dece

Purtătorul de cuvânt al Comisie Europene, Mark Gray, a precizat că modificarea raportului MCV în privința numărului miniștrilor cercetați penali reprezintă o clarificare, nu corectarea unei erori, ce a fosts decisă joi de către Colegiul Director în urma unei analize interne, potrivit Mediafax.

”Am modificat textul în acest mod pentru a evita ambiguităţile. Sunt doi miniştri care au fost efectiv puşi sub urmărire penală, acestea fiind cazuri confirmate”, a declarat Mark Gray.

Potrivit acestuia, modificarea s-a realizat în urma unei decizii luate joi în cadrul Colegiului Comisarului, precedată de o analiză a problemei care s-a bazat doar pe argumente interne. ”Nu sunt la curent cu o plângere formalizată trimisă Comisiei din partea Guvernului român sau a unor persoane din acesta referitoare la acest subiect”, a afirmat oficialul.

Purtătorul de cuvânt al CE explică faptul că este o procedură normală ca textul raportului să fie verificat după adoptarea acestuia, înainte de a fi trimis Parlamentului European și statelor membre.

”Versiunea de pe site-ul Comisiei este cea finală. Cred că aceasta este singura modificare a textului, nu ne aşteptăm să mai apară şi altele. Am mai făcut-o de câteva ori şi în anii trecuţi, nu e prima modificare de acest fel. După ce este adoptat, textul raportului mai este verificat încă o dată pentru a avea o formă finală înainte de a fi trimis statelor membre”, a adăugat Mark Gray.

Textul raportului MCV publicat miercuri de Comisia Europeană a suferit o modificare, formula "dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie" fiind înlocuită cu "în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel