Chiar dacă pare ceva banal, alegerea locului la cinema poate spune multe despre personalitatea ta.
Mecanismele interioare ale inimii şi minţii unei persoane pot influenţa alegerea unui loc în sala de cinema, consideră psihologul Hiromi Mizuki, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Mizuki este de părere că cei care aleg un loc în centrul sălii, în faţa ecranului, sunt persoane încrezătoare şi hotărâte. Aceste locuri sunt considerate a fi cele mai bune şi, de cele mai multe ori, este nevoie ca cinefilii să vină mult mai devreme de ora de difuzare a filmului sau să îşi facă programare pentru a a-l obţine. Aceste două acţiuni arată un grad ridicat de plănuire a acţiunilor, ceea ce susţine teoria psihologului.
Persoanele care aleg un loc în partea din spate a sălii de cinema, cu ecranul în faţă, sunt calme şi liniştite. Pe de altă parte, cei care aleg un loc departe de acţiune sunt consideraţi a fi timizi şi se tem că vor fi influenţaţi de cei din jur, spune Mizuki.
Oamenii sociabili, care preferă activităţile în compania altor persoane aleg, de obicei, locuri în primul rând, cu ecranul direct în faţa lor.
De asemenea, persoanele care preferă să stea pe rândurile din mijlocul sălii, cu ecranul uşor descentrat, sunt cele care au nevoie de spaţiu personal şi se înconjoară doar de oameni alături de care se pot simţi ele însele.
Persoanele care se aşază într-un colţ în spatele sălii de cinema sunt cele care vor să ştie tot ce se întâmplă, însă nu au suficientă încredere în a se implica, în timp ce persoanele care se aşază într-un colţ în primele rânduri sunt cele care acceptă să fie deranjate şi, potrivit psihologului Mizuki, oamenii ar putea profita de această slăbiciune.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu