Ce spune Fenechiu despre eșecul privatizării CFR Marfă

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a vorbit marți despre eșecul privatizării CFR Marfă. Ministerul a făcut totul foarte bine şi fără cusur, susține deputatul PNL care a instrumentat din fruntea Transporturilor licitația câștigată de GFR.

„Cred că Ministerul Transporturilor a făcut totul foarte bine şi fără cusur. Dacă va fi făcut public contractul, pentru că nu vorbim de desecretizare - contractul nu este secret, doar confidenţial - , dacă se va decide să se facă public, veţi vedea că toate prevederile de acolo sunt prevederi corecte şi care nu puteau fi făcute altfel. Singurul lucru care s-a întâmplat fără voia noastră este în ceea ce priveşte termenii pe care ni i-au impus Fondul Monetar Internaţional”, a declarat Relu Fenechiu, citat de Agerpres.ro. Privatizarea CFR Marfă a eşuat, întrucât clauzele suspensive de care era condiţionată finalizarea tranzacţiei nu au fost îndeplinite. Ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a precizat, după anunțarea eșecului, că Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit toate obligaţiile din contractul de privatizare, iar cumpărătorul ar fi putut plăti restul de bani, renunţând la condiţiile suspensive. De asemenea, ea a mai spus că Ministerul analizează posibilitatea ca statul să reţină garanţia depusă de cei de la GFR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel