Ce spune Raluca Prună, ministrul Justiției, despre un nou mandat al Laurei Codruța Kovesi la DNA

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a acordat un interviu pentru România Liberă, în care a vorbit și despre mandatele pentru șeful DNA și procurorul general. 

Alegeri prezidentiale 2024

Întrebată dacă ia în calcul o prelungire a mandatelor Laurei Codruța Kovesi și al lui Tiberiu Nițu, Raluca Prună a răspuns: "Ar fi neserios din partea mea să mă lansez în speculații cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus că legea dă posibilitatea reînvestirii unei persoane, însă iarăși cred că societatea românească este, la acest moment, destul de antagonică și cred că o procedură – vorbesc ca principiu – de reînvestire a unei persoane care a făcut dovada unei bune administrări, dovada de integritate și profesionalism, ar expune acea persoană criticii unei părți din societate. Eu înțeleg din motive de transparență să fac publice criteriile de profesionalism, integritate, performanță, astfel încât să fiu împăcată cu propunerile pe care le pun pe masa CSM-ului și, finalmente, pe masa președintelui. Nu voi face o procedură complicată, pentru că la aceste funcții de conducere în parchete nu vorbim de concursuri. Am obligația morală, și am să fac asta, să merg personal în țară, la curțile de apel și la parchetele de pe lângă curtea de apel să-i încurajez pe cei integri și foarte buni să-și depună candidatura". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel