Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu a reacționat ferm după condamnarea unui fost infirmier la 18 ani de închisoare pentru violarea a patru paciente.
Citește și: Vacanță de coșmar în Bali: Chef Scărlătescu a ajuns la spital!
Incidentul grav a zguduit comunitatea medicală, iar conducerea spitalului a oferit asigurări că a colaborat cu anchetatorii încă de la primele acuzații și că a luat măsuri pentru prevenirea unor astfel de situații în viitor.
Într-un comunicat oficial publicat pe pagina de Facebook a spitalului, conducerea a salutat decizia Judecătoriei Sibiu și a condamnat ferm orice acțiune care aduce atingere intereselor pacienților. „Considerăm că această condamnare aduce dreptatea așteptată pentru victimele respective”, au declarat reprezentanții spitalului.
Conducerea spitalului a aflat despre acuzațiile împotriva infirmierului pe 2 septembrie 2022 și, în aceeași zi, a sesizat organele de cercetare penală. Tot atunci, i-a fost interzis acestuia să mai interacționeze cu pacienții și a fost mutat temporar în Camera de gardă, unde nu putea intra în contact cu victimele. La scurt timp după, contractul său de muncă a fost suspendat, iar spitalul a pus la dispoziția anchetatorilor imagini video din saloane care au contribuit la desfășurarea anchetei.
„Conducerea spitalului a adus la cunoștința organelor de cercetare penală acuzațiile respective din data de 2 septembrie 2022, în aceeași zi în care a aflat despre acestea”, se arată în comunicat.
Pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente, spitalul a modificat organizarea activității în secții. În zona comună a toaletelor a fost instalat un sistem de înregistrare video care protejează intimitatea pacienților, dar reduce riscurile unor situații similare.
„Orice astfel de faptă sau tentativă asupra unei ființe umane ar trebui sancționată drastic”, au transmis oficialii spitalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci