Ce spune ştiinţa despre efectul de déjà vu

Abia de pe la sfârșitul anilor 1800 au început să apară teorii cu privire la ceea ce ar putea cauza déjà vu, care în franceză înseamnă „deja văzut”. S-a speculat că fenomenul este dat de o "eroare" a minții sau poate de un tip de problemă a creierului. A fost considerat și o sincopă temporară în funcționarea altfel normală a memoriei umane. Cu toate acestea, subiectul nu a ajuns pe tărâmul științei decât destul de recent.

Cum apare senzația de déjà vu

La începutul acestui mileniu, un om de știință pe nume Alan Brown a decis să efectueze o revizuire a tot ceea ce cercetătorii scriseseră despre déjà vu până în acel moment. Multe dintre explicațiile avansate în literatura de specialitate aveau o „aromă” de paranormal, având legătură cu supranaturalul – lucruri precum viețile anterioare sau abilități psihice anormale.

Dar Brown a găsit și studii care au chestionat oameni obișnuiți despre experiențele lor de déjà vu. Din toate aceste lucrări, a reușit să culeagă câteva constatări de bază despre ce este un déjà vu. De exemplu, a stabilit că aproximativ două treimi dintre oameni experimentează déjà vu la un moment dat în viața lor. El a determinat că cel mai frecvent declanșator al déjà vu-ului este o scenă sau un loc, iar următorul cel mai frecvent declanșator este o conversație. De asemenea, a observat indicii de-a lungul a aproximativ 100 de ani de literatură medicală despre o posibilă asociere a senzației de déjà vu cu unele tipuri de activitate convulsivă în creier.

Rezumatul lui Brown a adus subiectul déjà vu-ului în sfera științei mai generale, deoarece a apărut atât într-o revistă științifică pe care specialiștii care studiază cogniția tind să o citească, cât și într-o carte destinată oamenilor de știință. Lucrarea sa a servit drept catalizator pentru oamenii de știință care au conceput experimente pentru a investiga deja vu. Pornind de la lucrarea lui Brown, echipa de cercetarea lui Anne Cleary, profesor de psihologie cognitivă la Colorado State University, a început să efectueze experimente menite să testeze ipotezele despre posibilele mecanisme ale déjà vu-ului.

Ipoteza familiarității Gestalt

Astfel, au investigat o ipoteză veche de aproape un secol care sugera că déjà vu-ul se poate întâmpla atunci când există o asemănare spațială între o scenă actuală și o scenă nerecunoscută în memorie. Psihologii au numit această variantă „ipoteza familiarității Gestalt”. Pentru a investiga această idee în laborator, echipa lui Cleary a folosit realitatea virtuală pentru a plasa oamenii în cadrul unor scene. În acest fel, a putut manipula mediile în care se aflau oamenii – unele scene împărțeau aceeași dispunere spațială, în timp ce în rest erau distincte.

Așa cum a prezis Cleary, déjà vu a fost mai probabil să se întâmple atunci când oamenii se aflau într-o scenă în care dispunere spațială a elementelor imita o scenă anterioară pe care au vizionat-o, dar pe care nu și-o aminteau. Această cercetare sugerează că un factor care contribuie la senzația de familiaritate poate fi asemănarea spațială a unei scene noi cu una din memorie care nu reușește să fie „vizionată” în mod conștient în minte în acel moment.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News