Trupul băiatului de patru ani, care a fost ucis de o haită de câini pe un teren privat, a fost depus la biserica Sfântul Gheorghe. Tatăl acestuia a declarat că este mulțumit că a mai rămas cu un copil, pentru că puteau să moară amândoi.
Tatăl copilului de patru ani, Valentin Anghel, a declarat, potrivit B1, că "E greu. Sunt mulțumit că am rămas cu un copil, puteau să fie amândoi morți dacă fugeau. Cel mare nu a fost mușcat deloc, a avut doar niște zgârieturi, în rest nu a fost mușcat. A fugit și chiar mi-a zis că a vrut să se întoarcă, dar că îl prindeau și pe el. A fost norocul lui. Și pentru asta mai am o bucurie, mai am un copil. Puteau să fie amândoi morți. Asta e singura bucurie care mi-a rămas".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News