Ce spune Udrea despre MRU, după ce acesta s-a dezis de Băsescu

udrea
udrea

Dacă Mihai Răzvan Ungureanu s-a dezis de Traian Băsescu care l-a numit în toate funcţiile sale de până acum asta arată ,,lipsă de caracter", a declarat Elena Udrea într-o intervenție telefonică la RTV. În acest context, Udrea  este de acord cu Sebastian Lăzăroiu care a susţinut că ,,în politică mai este nevoie şi de caracter".

Fiind întrebată dacă este de acod cu afirmaţia lui Sebastian Lăzăroiu care i-a spus lui MRU că este ca o ,,virgulă în politica românească", Udrea a spus că este de acord cu declaraţia lui Lăzăroiu potrivit căreia ,,în politică mai este nevoie şi de caracter", scrie NewsIn.

 ,,Eu am reţinut din ce a spus domnul Lăzăroiu şi cu asta sunt de acord că în politică mai este nevoie şi de caracter. De-a lungul timpului preşedintele Traian Băsescu a sprijinit foarte mulţi politicieni, unii au reuşit să se menţină în politică la un anumit nivel, alţii nu. Dar nu înseamnă că trebuie să îi facem o vină preşedintelui pentru asta. Eu nu am spus că domnul Ungureanu ( Mihai Răzvan Ungureanu n.r.) m-a dezamăgit, nu am avut aşteptări de la dânsul ca să am dezamăgiri, doar am spus că sunt de acord că da, în politică mai este nevoie şi de caracter", a spus ea într-o intervenţie telefonică la România Tv.

 Întrebată în continuare dacă Ungureanu ,,are sau nu are caracter", democrat-liberala a precizat că dacă fostul premier s-a dezis de Traian Băsescu care l-a numit în toate funcţiile de până acum, atunci asta arată ,,lipsă de caracter".

 ,,Aprecierile sunt ale fiecăruia, sunt personale, dar vorbind strict de schimbul acesta de replici între Ungureanu şi Lăzăroiu referirea a fost făcută faţă de dezicerea lui Ungureanu de Traian Băsescu. Dacă te dezici de un om care te-a numit în funcţii, în toate funcţiile în care ai fost şi care te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin pe tine ca fiind cel care trebuie să salvezi PDL, să fi cel care îl conduce de acum încolo, şi candidat la preşedinţie şi viitorul şi tot şi la un moment dat când ţi se pare că planurile nu mai sunt aceleaşi îl dezici pe cel care a făcut toate lucrurile astea pentru tine atunci Lăzăroiu a avut dreptate că asta arată lipsă de caracter", a răspuns Elena Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel