Luni, 27 iunie, elevii de clasa a 12-a vor susţine proba scrisă de Limba şi Literatura Română. Este considerată de mulţi cea mai importantă şi dificilă probă de la Examenul de Bacalaureat.
UPDATE:
Baremul de corectare pentru varianta 5 la examenul de Bacalaureat la Limba şi literatura română
Proba este alcătuită din trei subiecte. Subiectul I, la care se dă un text şi nouă cerinţe de rezolvat pe baza textului respectiv. Subiectul II, la care elevul trebuie să scrie un text argumentativ. Subiectul III reprezintă partea de literatură, în care elevul trebuie să scrie un eseu conform programei.
Dintre cele trei, ultimul subiect dă mereu cele mai mari emoţii elevilor. În anul 2008, aceştia au avut de scris un eseu despre particularităţile basmului cult.
În 2009, subiectul nu a mai fost aşa uşor. Elevii au avut de prezentat tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un roman psihologic din perioada interbelică.
Anul trecut, basmul cult a revenit. De data aceasta, nu s-a cerut particularităţile speciei narative, ci particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un basm studiat.
În ceea ce priveşte promovabilitatea, în anul 2008 a fost 77, 24%. Următorul an a crescut la 81,47%, iar în 2010 a scăzut la doar 69,3%, cel mai slab procent de promovabilitate din ultimii zece ani.
Este greu de prezis ce se va da anul acesta, pentru că alegerea subiectelor e un fel de loterie. Totuşi, nuvela este una din speciile narative care nu s-a mai dat de foarte mult timp.
Elevii însă sunt de altă părere. Unii spun că "nu există înteres în ceea ce priveşte nuvela", adăugând că tot un roman va pica pentru că e mai dificil.
Model de subiect la Limbă Română pentru examenul de Bacalaureat 2011
Citeşte şi: Probele scrise la bacalaureat încep luni, peste 2.600 de poliţişti asigură ordinea în 1.422 centre
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News