Ce sunt exploziile radio rapide din spațiu. Suntem în pericol?

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Sunt exploziile radio periculoase pentru planeta Pământ?

O echipă de cercetători a descoperit o fază de pulsar radio emisă de un magnetar galactic care se pare că a suferit o explozie radio rapidă în anul 2020. Potrivit experţilor, aceste explozii și pulsaţii au origini necunoscute, şi astfel apar noi informații care susţin teoria formării exploziilor radio rapide (FRB).

La mai bine de 15 ani de la descoperirea FRB-urilor, astronomii din întreaga lume au încercat să afle misterul din spatele acestor explozii cosmice de radiații electromagnetice extrem de intense, fenomen care se întâmplă tot mai des în spațiul cosmic, îndeosebit în apropierea găurilor negre, potrivit space.com.

Toate FRB-urile identificate până în aprilie 2020 au fost observate în spațiul îndepărtat, în afara galaxiei noastre. Cu toate acestea, a fost detectat şi un FRB galactic, numit FRB 20200428, care se pare că ar fi fost generat de un magnetar denumit SGR J1935+2154. Magnetarii nu sunt altceva decât stele neutronice dense şi de mari dimensiuni, cu un câmp magnetic incredibil de puternic.

Noua descoperire deschide noi direcții de cercetare pentru astronomi, şi asta pentru că demonstrează că exploziile radio rapide pot avea origine în diferite tipuri de obiecte astronomice, nu doar în spațiul îndepărtat sau în proximitatea găurilor negre. 

În revista Science Advances, o echipă de cercetători din care face parte şi  astrofizicianul Bing Zhang de la UNLV, raportează monitorizarea continuă a SGR J1935+2154 după FRB din aprilie 2020, odată cu care descoperirea unui alt fenomen: faza de pulsar radio care a început să se manifeste cinci luni mai târziu. În încercarea de a înţelege principiul după care sunt emise aceste pulsaţii radio, astronomii se folosesc de radiotelescoape puternice, cum ar fi radiotelescopul FAST din China, pentru a urmări FRB și alte activități din spațiul cosmic.

Deocamdată, aceste explozii radio nu par să fie o ameninţare directă pentru Terra. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel