Ce ţinte au ucrainenii în Rusia. Kiril Budanov, precizări de ultimă oră

Fotografie de la Алесь Усцінаў, Pexels
Fotografie de la Алесь Усцінаў, Pexels

Kiril Budanov, şeful spionajului militar ucrainean, a explicat ce ţinte militare au ucrainenii când bombardează Rusia. 

Alegeri prezidentiale 2024

Loviturile ucrainene împotriva Rusiei vizează în principal companii militare-industriale din această ţară, a afirmat sâmbătă şeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, notează AFP.

Atacurile vizează "în primul rând companii din complexul militar-industrial rus", a declarat el într-o rară apariţie publică în cursul conferinţei internaţionale Yalta European Strategy (YES) la Kiev.

Budanov a spus printre altele că o fabrică rusă producând cipuri electronice pentru rachete Iskander, adesea folosite de Moscova pentru a bombarda Ucraina, a fost atacată "recent".

Atacurile cu drone şi actele de sabotaj s-au înmulţit în Rusia în ultimele luni, lovind Moscova şi diverse regiuni ruseşti, uneori în adâncul ţării, Kievul revendicând tot mai mult responsabilitatea pentru acestea.

"Exploziile din ţara agresoare trezesc puţin societatea, dar nu au avut încă un efect masiv, din păcate pentru noi", a spus el, în timp ce a prezis că aceste atacuri vor crea în cele din urmă "probleme considerabile" ruşilor.

"Este doar o chestiune de timp", a subliniat Budanov.

"Acest lucru este important şi asta constituie diferenţa dintre noi şi ruşi: nicio persoană civilă nu a suferit, orice ar spune ei (ruşii)", a mai afirmat el.

Budanov a asigurat că contraofensiva ucraineană, care avansează lent după începutul lui iunie, va continua şi după sfârşitul verii, mai propice mişcărilor de trupe.

"Operaţiunea ofensivă va continua în toate direcţiile", a declarat Budanov. "Nu suntem în Africa şi nu avem cu adevărat un sezon ploios", a mai afirmat el.

Budanov a recunoscut, însă, că schimbarea anotimpului ar putea avea un impact "negativ" asupra înaintării trupelor ucrainene pentru că "este mai greu să duci războiul în frig, în umezeală şi în noroi", scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel