Ce trebuie să faci pentru a lua șomaj în 2023. Actele necesare pentru depunerea dosarului

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Iată ce acte trebuie să depuneți la sediul AJOFM pentru a putea beneficia de ajutorul de șomaj.

Publicitate

Românii care au rămas fără un loc de muncă sau nu își pot găsi un serviciu pot primi ajutor de șomaj. Trebuie totuşi să îndeplinească o serie de condiții și să depună mai multe acte la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Din luna martie a acestui an, valoarea ajutorului de șomaj a crescut la 598 de lei, în baza Indicatorului Social de Referință. ISR este unitatea exprimată în lei în baza căreia se raportează indemnizațiile de șomaj din bugetul asigurărilor acordate pentru protecția persoanelor apte de muncă și se află în căutarea unui loc de muncă.

Persoana care solicită ajutorul trebuie să fi lucrat cel puțin un an. La această sumă se adaugă o cotă din media venitului brut anual, aceasta fiind diferită în funcție de stagiul de cotizare.

Pentru un stagiu de cotizare de un an, se calculează cu 1% din cotă, la cel puțin 3 ani cu 3% din cotă, la 10 ani cu 7% și la cel puțin 20 de ani cu 10% din cotă.

Condiții care trebuie respectate pentru a primi ajutorul de șomaj

- domiciliu stabil în România;

- să nu fi cauzat situația care a dus la pierderea locului de muncă;

- să aibă o asigurare pentru șomaj sau să fi contribuit la sistemul de asigurări de șomaj timp de cel puțin 12 luni;

- să nu realizeze venituri din alte surse, iar adacă o fac, acestea să nu depășească valoarea ISR.

Persoanele care refuză un loc de muncă pierd automat indemnizația și pot beneficia din nou de ea abia după ce lucrează cel puțin 12 luni, în ultimele 24 de luni, conform stirileprotv.ro.

Acte necesare pentru obținerea ajutorului

Cei ce vor să depună cererea pentru obținerea indemnizației trebuie să depună următoarele acte:

cerere tip;

actul de identitate, în original;actele de studii și de calificare, în original și în copie;

adeverință medicală care să ateste că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale;

acte eliberate e organele financiare teritoariale, din care să reiază că persoana nu realizează venituri sau că realizează, din activități autorizate;

carnetul de muncă în original și copie și adeverința de la ultimul loc de muncă.

Absolvenții instituțiilor de învățământ pot beneficia și ei de ajutorul de șomaj dacă nu au reușit săă își găsească un loc de muncă în domeniu în 60 de zile de la absolvire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel