Ce trebuie să știe toți românii care au Revolut. Schimbări privind sistemul de plăți

foto: Freepik
foto: Freepik

Vrei să trimiți bani în străinătate sau ai de primit din afară prin Revolut? Trebuie să știi asta!

Revolut câștigă tot mai mulți utilizatori datorită avantajelor sale cum ar fi accesul la cursul valutar interbancar, care permite obținerea unei rate apropiate de cea reală atunci când călătoriți în afaceri sau în vacanță. Un aspect esențial este înțelegerea modului în care funcționează cursurile valutare, comisioanele și activarea opțiunilor internaționale pentru a beneficia la maximum de serviciile oferite și a evita eventualele surprize.

Comparativ cu băncile tradiționale, Revolut se remarcă prin oferirea unor cursuri valutare interbancare mult mai competitive. Schimburile valutare sunt gratuite de luni până vineri, până la o limită lunară de 5.000 RON. După depășirea acestei limite se aplică un comision de 0,5%. În weekend, comisioanele suplimentare pot varia între 0,5% și 2%. Utilizatorii Revolut care beneficiază de planuri Premium sau Metal au limite mult mai mari pentru schimburile valutare gratuite și comisioane semnificativ reduse.

Atunci când folosești Revolut în străinătate, este recomandat să eviți alegerea opțiunii de conversie automată a sumei în moneda locală a cardului (de exemplu, RON). Dynamic Currency Conversion (DCC) este o practică folosită de unii comercianți, care aplică propriul curs valutar, adesea mai puțin favorabil decât cel oferit de Revolut. Pentru a beneficia de cel mai bun curs valutar, este indicat să alegi întotdeauna plata în moneda locală a țării în care te afli.

Cum se activează viramentele internaționale

Pentru a activa funcțiile internaționale ale cardului Revolut, trebuie să accesezi aplicația și să intri în secțiunea „Carduri”. Uneori, opțiunea respectivă poate fi dezactivată în mod implicit, așa că va trebui să o activezi manual. În ceea ce privește retragerile de numerar, este recomandat să folosești bancomate care nu aplică taxe suplimentare, așa că este bine să verifici în prealabil opțiunile disponibile în zona în care te afli. Pentru a evita comisioanele suplimentare de weekend, poți schimba valuta necesară înainte de weekend prin aplicație și să o depui în contul tău Revolut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel