„Dacă mergi pe o bandă, în mai mult de jumătate de oră, nu arzi mai mult de 300 calorii”, a precizat medicul nutriționist Mihaela Bilic.
„Poate fi orice tip de produs consistent: un croissant, o ciocolată. Important este să înțelegem că nu putem cheltui prin mișcare cât de mult putem mânca. Dacă mergi pe o bandă, în mai mult de jumătate de oră, nu arzi mai mult de 300 calorii. Tot ce este ambalat e extrem de concentrat. Le-aș numi super alimente. Un astfel de sandviş, indiferent de la ce lanţ provine, are, în funcție de sosuri, unde e grăsimea multă și concentrată într-un volum mic, între 400 și 600 de calorii. Dacă este doar unul pe zi, poți să și slăbești, dar, dacă e cea mai mare porție și mai pui cartofi prăjiți, un cartof fiert are doar 80 calorii, dacă l-ai prăjit, ajunge la 400. Nu e nimic toxic acolo, dar e foarte concentrat”, a spus, la Digi 24, medicul nutriționist Mihaela Bilic.
„Când spui bogat în fibre, spui fasole și ciocolată”, precizează medicul nutriționist Mihaela Bilic.
„Primul produs la care ne gândim când vine vorba de fibre, sunt cerealele integrale. Pâine neagră, fulgi de ovăz, paste integrale sau biscuiți digestivi sunt alimente bogate în fibre. Dar e vorba de fibre insolubile, care sunt agresive și dure, ele pot irita tubul digestiv dacă sunt consumate în cantitate mare”, a transmis medicul nutriționist Mihaela Bilic pe contul de Facebook.
„Care sunt produsele care au un raport optim fibre solubile/fibre insolubile? Fasolea se află pe primul loc într-un top al produselor bogate în fibre. Legumele boabe de tip fasole, mazăre linte, năut, soia trebuie incluse în dietă de minim două ori/ săptămână. Para e un fruct de sezon și ocupă poziția 3 în top, întrecând mărul la capitolul fibre”, a precizat Mihaela Bilic.
„Pe locul 6 este avocado, iar pe locul 10 migdalele - atenție la cantitate! Pe locul 7 sunt prunele uscate, ca să nu uitați de ele la iarnă”, a mai zis Bilic, adăugând că ciocolata neagră e pe locul 9.
Naty Badea este scriitoare și corespondent din Italia pentru Antena 3, însă, înainte de toate, e un om special, care te fascinează încă de la primele cuvinte. După cum spunea într-un interviu, Naty Badea „a ars” fiecare etapă pentru a ajunge unde se află astăzi. Italia s-a numărat mereu printre destinațiile sale preferate pentru vacanțe, însă, de la a merge în vacanțe, până la a locui acolo e un drum lung.
Într-un interviu acordat DCNews, Naty Badea a explicat cum este să locuiască în Italia și care sunt principalele diferențe față de România. Răspunsurile, AICI!
În Italia, Naty Badea a învățat echilibrul, în ceea ce privește mâncarea: „Dieta mediteraneană este cunoscută ca fiind una dintre cele mai echilibrate și mai sănătoase diete de pe planetă. Italienii sunt obișnuiți să mănânce de calitate, nu mult. De aceea, trăind aici, ajungi să apreciezi altfel mâncarea și chiar și momentul mesei în sine.”
„Cel mai mult îmi place micul dejun luat în oraș la pasticcerie: cornetto și cappuccino”, a spus, pentru DCNews, Naty Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu