Vineri, 23 noiembrie, de la ora 19:00, la Bologna a avut loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului European Under 21 de anul viitor.
Campionatului European Under 21 2019 - Programul grupei C:
18 iunie: Anglia – Franța (Seravalle), ROMÂNIA – Croația (Cesena)
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA (Cesena), Franța – Croația (Seravalle)
24 iunie: Croația – Anglia (Cesena), Franța – ROMÂNIA (Seravalle)
* Orele de disputare ale jocurilor vor fi stabilite în data de 12 decembrie 2018
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell'Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Primele declarații au fost consemnate de frf.ro:
Mirel Rădoi, selecționer U21: „Era clar că vom întâlni adversari puternici. Ne-am calificat ca să ne batem cu cei mai puternici și asta vom face. Chiar dacă suntem outsideri, le vom face viața grea tuturor. Toată echipa se va apăra și toată echipa va ataca! Am avut cea mai bună defensivă, și noi, și englezii, dar nu mai contează ce a fost în preliminarii. Nu ne temem de niciun adversar".
Răzvan Burleanu, președinte FRF: „Este o grupă foarte dificilă, întâlnim forțe ale Europei, sperăm ca pe viitor să ne duelam cu ei și la seniori la turnee finale. Obiectivul nostru nu e doar să participăm. Ne dorim să realizăm lucruri frumoase la vară în Italia. Revenim după 20 de ani la un turneu final U21 și avem speranțe că viitoarele generații vor ajunge și ele aici. Am avut un an foarte bun la juniori, U17 și U19 s-au calificat la Turul de Elită și ele. Înseamnă că avem cluburi care au început să investească în viitor".
George Pușcaș, atacant: „Știam cu toții că nu va fi ușor indiferent de adversari, că orice meci va fi greu. Jucăm la Campionatul European unde motivațiile sunt mari pentru toată lumea, sunt de părere că avem o grupă puternică, dar, totodată interesantă. Mergem la EURO încrezători că putem trece de grupe. Hai, România!".
Ianis Hagi, mijlocaș: „Am ajuns printre cele mai bune 12 echipe ale Europei, e normal să fie greu la EURO, dar trebuie să mergem acolo să ne bucurăm de fotbal și să fim convinși că putem câștiga meciuri!".
Dennis Man, mijlocaș: „Va fi greu, dar mergem în Italia, la EURO, cu încredere. Avem un grup unit și am demonstrat până acum că putem pune probleme oricărei echipe. Vrem să ne jucăm șansa noastră".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu