Sunt ultimele informații de la INS.
Publicitate
Managerii din România estimează o relativă stabilitate a activităţilor din construcţii, în comerţul cu amănuntul şi în servicii, însă şi o creştere accentuată în acest ultim sector, conform anchetei de conjunctură realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În industria prelucrătoare, respondenţii preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +8%), în timp ce numărul de salariaţi va rămâne stabil, cu un sold conjunctural de 0%, pe total industrie.
De asemenea, în acelaşi domeniu, la capitolul preţurilor la produsele industriale se prognozează o creştere, în următoarele trei luni (sold conjunctural +27%).
Rezultatele anchetei de conjunctură INS relevă faptul că, pe segmentul construcţiilor se va înregistra o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +3%), în următoarele trei luni ale anului. În acelaşi timp, managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi, cu sold conjunctural de minus 2%, iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +38%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii din România au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -5%), în timp ce pe volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale se va consemna un salt, pe un sold conjunctural de plus 16%.
Totodată, angajatorii prognozează un număr stabil de salariaţi (sold conjunctural +3%), precum şi creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +41%).
La servicii, estimările din luna februarie 2023, evidenţiază cerere de servicii (cifra de afaceri) în relativă stabilitate, pentru următoarele trei luni (sold conjunctural +4%), la fel şi la numărul de salariaţi (sold conjunctural +1%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +19%), notează INS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu