Ce urmează pe 18 decembrie. Federația Națională Sindicală "Ambulanța" din România, anunț

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Conducerea Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România a făcut anunțul.

"Conducerea Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România, anunță că, vineri, 18 decembrie 2020, ora 12.00, în toate serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor suna sirenele ambulanțelor timp de 1 minut, în prezența angajaților disponibili și parlamentarilor invitați, parlamentari care își încheie mandatul 2016-2020.

Acțiunea se organizează pentru prima dată în istoria ambulanței cu acest scop de mulțumire și recunoștință publică, la adresa parlamentarilor din toate partidele politice, din mandatul 2016-2020 (PSD, PNL, USR, PRO România, PMP, UDMR și Minorități) care au fost inițiatori, susținători și au votat cu DA proiectul legislativ privind "STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov”, respectiv forma finală Lege privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat.

"A fost o victorie"

Votul din ultima ședință a plenului Camerei Deputaților, din mandatul 2016-2020 care a avut loc în 15 decembrie 2020, a fost o victorie pentru Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România și Serviciile Publice de Ambulanță, în urma unui proces legislativ care s-a desfășurat pe o perioada de 5 ani.

Personalul profesionist operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță, apreciază votul dat de parlamentari, vot prin care se recunoaște importanța acestui personal care desfășoară activitatea pe linia întâi în  asistența medicală de urgență din prespital în salvarea de vieți.

Totodată, această acțiune organizată în serviciile de ambulanță are scopul și de a mulțumi anticipat Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, care va promulga Legea cu celeritate, astfel va avea posibilitatea de a-și arăta recunoștința față de acest personal profesionist operativ de intervenție prezent la datorie, fiind perceput un cadou de sărbători binemeritat", se arată în comunicatul transmis de Federația Națională Sindicală "Ambulanța" din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel