Pe 5 februarie 2011, liderul PSD Victor Ponta, președintele liberal, Crin Antonescu și liderul conservatorilor, Daniel Constantin, au semnat protocolul de înființare al Uniunii Social Liberale (USL). Marți, cu ocazia împlinirii a doi ani de la constituirea Uniunii, la Parlament, USL își va face bilanțul, în sala Brătianu, aceeași în care s-a semnat actul constitutiv.
Reuniunea va începe la ora 18.00, în cadrul căreia liderii USL vor dezbate, alături de parlamentarii şi aleşi locali ai formaţiunii, teme precum modificarea Constituţiei şi demararea procesului de regionalizare a României, informează NewsIn.
În urmă cu doi ani, liderul liberalilor, Crin Antonescu, declara după semnarea documentelor: "Nu e o alianță doar între cele trei partide, ci o alianță pentru România, pentru români".
Înainte de semnarea protocolului USL, valabil până în 2020, conducerile PNL, PSD și PC s-au reunit separat în ședințe pentru a valida documentul.
Pentru constituirea USL, doar două voturi au fost împotrivă în Consiliul Național al PSD.
Liderii PNL au aprobat înființarea USL cu 186 "pentru", unul împotrivă (Ludovic Orban) și 8 abțineri, în timp ce conducerea PC a aprobat înființarea USL cu 388 de voturi "pentru", 13 "împotrivă" și 14 abțineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu