Ce vor face învățătorii și profesorii la prima oră de curs, pentru triajul elevilor

Foto: Freepik
Foto: Freepik

 Triajul în școlile în care nu există personal medical va fi doar unul "observațional".

Profesorii și învățătorii vor observa elevii la prima oră de curs, iar pentru cei care au simptome vor fi anunțate familiile și le va fi recomandată izolarea la domiciliu până când trec manifestările specifice, potrivit explicațiilor date de secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, la Euronews. „Inspectoratele școlare monitorizează situația din școli și informează ministerul Educației cu privire la orice situații excepționale. Când vorbim despre situații excepționale discutăm despre eventualitatea pe care nu ne-o dorim de a suspenda cursurile într-o sală de clasă sau într-o unitate de învățământ.

Părinţii trebuie să recunoască simptomele

Conducerile unităților de învățământ au obligația de a informa părinții cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, este foarte important un așa-zis triaj epidemiologic la domiciliu, pentru că este important ca un copil să nu ajungă în comunitatea școlară cu simptome evidente de gripă și un prim triaj trebuie făcut de cei de acasă, urmat de cel observațional de la nivelul unității de învățământ.

Acolo unde există personal medical, și în general în școlile din mediul urban unitățile de învățământ au personal medical, acest triaj se poate realiza cu ajutorul acestora, dar este bine să precizăm, când vorbim despre triaj nu vorbim aici în niciun caz despre un fel de consult medical, ci pur și simplu se observă, și prin discuții, și prin vizualizare, dacă un copil are simptome de gripă să fie anunțată familia.

De asemenea, la nivelul unităților de învățământ este obligatorie asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecție, realizarea dezinfecției, aerisirea periodică a încăperilor este extrem de importantă, instruirea elevilor cu privire la comportamentul în caz de tuse și strănut, utilizarea batistei de unică folosință și așa mai departe. Măștile de protecție sunt cu titlu de recomandare, ele nu sunt obligatorii, dar pot fi recomandate atât pentru personal cât și pentru elevi. Și nu în ultimul rând menținerea unei strânse legături cu familia pentru a avea o imagine foarte completă asupra numărului de copii bolnavi de gripă”, a declarat Sorin Ion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel