Sunt curios, dacă îl întreba cineva ce să-i aducă iepurașul Playboy, automatul de lozinci Emil Boc avea curaj să spună:”sustenabilitate și deficite mici”? Sau dacă îl chestionează medicul ”Aveți tranzit?”... îi răspunde dl. Boc: „Mă preocupă productivitatea și eficiența, în orice sector de activitate!”? Întrebat ce au spus părinții săi când au aflat că le vor fi reduse pensiile cu 15%, Emil Boc a răspuns: "Părinții mei vor trebui, la fel ca toți pensionarii din această țară, să înțeleagă că dacă nu vom face acest lucru, vom ajunge într-o situație, în viitor - nu știu cât de departe, dar oricum nu foarte departe- să nu putem plăti deloc pensii în România". Același premier a afirmat, sâmbătă, la TVR, că de Paște își dorește "un pic de creștere economică".
Echipa de imagine a PDL-ului este una redutabilă. Desigur, pediștii au demonstrat că e mult mai rentabil să investești într-un tip carismatic și ceva lozinci, plus o strategie de comunicare beton, cu care să-i aburești pe fraieri, decât să împarți cu electoratul fondurile publice pe care le poți da clientelei. În această ecuație, mă întreb dacă adunarea mesajelor lansate la foc automat de Emil Boc iese pe plus, când se scade imaginea de robot fără suflet care recită formule corecte din punct de vedere al guvernării.
Poate dedicația față de sarcina ce i-a fost încredințată de Băsescu să fi impresionat o vreme, dar uite că Băsescu nu mai este popular...Personal, l-am apreciat pe Boc fiindcă l-am considerat uman, atunci când ceva nu i-a ieșit (de pildă, încercarea de PR în care a invitat presa la părinți, de Paște, și s-a trezit cu un ou în cap. Sau, atunci când a căzut de pe scenă). Nu văd cum ar putea să treacă un mesaj inuman, cum este cifra de plan, bariera comunicării cu un public alcătuit din oameni. Groaznic trebuie să îți dorească 20 la sută dintre români să nu fi greșit, în 2008 și 2009, dacă mai susțin încă un robot, după ce originalul, respectiv Teodor Stolojan, a făcut gestul atât de omenesc de a se scoate din priză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu