Ce vrea să schimbe Ponta la declarația lui Tăriceanu privind demisia lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a transmis, luni, că forma propusă de Călin Popescu Tăriceanu pentru declaraţia pe care Parlamentul urmează să o adopte pentru a cere demisia şefului statului, Traian Băsescu, trebuie îmbunătăţită.

"Ne-a prezentat domnul preşedinte Tăriceanu acel text şi noi am fost de acord cu ideea adoptării unei declaraţii politice a Parlamentului. Dar forma, cu siguranţă, trebuie îmbunătăţită", a declarat, primul-ministru, citat de Mediafax.

Vezi și: Senatul va cere demisia lui Traian Băsescu, spune Călin Popescu Tăriceanu

El a spus că liderii coaliţiei guvernamentale au luat act de iniţiativa președintelui Senatului, căreia i s-a alăturat şi liderul de la Cameră, Valeriu Zgonea. În aceste condiții, convocarea şedinţei comune a Camerei şi Senatului în care va fi adoptată declaraţia politică va avea loc miercuri.

Victor Ponta a precizat că parlamentarii PSD-UNPR vor vota această declaraţie politică, iar cei ai UDMR vor lua o decizie în momentul în care vor vedea textul declaraţiei.

”Dacă va exista această şedinţă - şi va exista - şi dacă ajungem la un acord - ceea ce cu siguranţă se va întâmpla - parlamentarii PSD-UNPR vor vota în favoarea declaraţiei politice care să ceară preşedintelui României asumarea politică a răspunderii pentru buna funcţionare a Justiţiei şi pentru imaginea internaţională a României”, a încheiat Victor Ponta.

Citește și: Victor Ponta îl RECLAMĂ pe Traian Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel