CEA MAI BUNĂ cafea de pe piață. Secretul stă în cele 24 de ore care duc la pierderea cu 50% a aromei

Fotografie creată de Andrea Piacquadio, de la Pexels
Fotografie creată de Andrea Piacquadio, de la Pexels

Există un secret pentru a păstra aroma cafelei.

Potrivit experților, ar trebui să nu cumpărăm cafea măcinată dacă ne dorim, cu adevărat, să ne bucurăm de beneficiile acestei licori. Conform 20min.es, ”în termen de 24 de ore de la măcinarea cafelei, s-a pierdut deja mai mult de 50% din aromă. Prin urmare, este întotdeauna recomandat să avem acasă un sistem care să ne permită să o măcinăm înainte de a o prepara”. Așa că dacă o să cumpărați boabe și o veți măcina înainte de a o prepara, vă veți bucura de o explozie de aromă.

Cafeaua, extrem de apreciată la nivel mondial

Cafeaua este una dintre cele mai apreciate băuturi din întreaga lume, istoria și aroma ei parcurgând societăți întregi, metamorfozându-se, dar păstrând aceeași savoare, intensitate, ajutându-i pe oameni să fie activi, concentrați și să se rupă de cotidianul stresant. În jurul cafelei circulă tot soiul de legende, dar cert este că oamenii au descoperit treptat puterea ei și s-au îndrăgostit de aroma îmbietoare, anul 1651 fiind cel în care un sac de cafea a ajuns în Europa… și de atunci, vedem până în zilele noastre, cât de mult înseamnă aceasta pentru noi.

De exemplu, în 2018-2019, s-au consumat aproximativ 165,35 milioane de saci de 60 de kilograme de cafea. În întreaga lume, cafeaua trezește orașele, prelungește nopțile de splendoare și distracție, mângâie diminețile și poate fi considerată ca făcând parte dintr-un ritual al consumului, asemuindu-se cu ceea ce reprezintă ceaiul pentru japonezi. Mijloacele moderne de preparare a cafelei au intensificat aromele, au îmbunătățit modalitățile de a diversifica aroma inițială și oferă constant oamenilor, într-un timp extrem de scurt, o cafea aburindă, cu un gust unic.

Când e Ziua Cafelei

Ziua internaţională a cafelei este marcată, în fiecare an, la 1 octombrie, fiind dedicată cafelei şi iubitorilor acestei savuroase băuturi, dar şi milioanelor de oameni implicaţi în lungul proces de producere a acesteia, de la fermieri la specialiştii în prăjirea cafelei şi de la cei care o prepară la proprietarii magazinelor de cafea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel