Care este cea mai ciudată plângere penală făcută în România

Un bărbat din România a trimis Judecătoriei Timișoara cea mai ciudată plângere penală.

Deținutul din Penitenciarul "Popa Șapcă" din Timișoara l-a acuzat pe Dumnezeu de înșelăciune, abuz în serviciu și trafic de influență. În plus, bărbatul care era condamnat la închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni, printre care și omor, l-a dat în judecată pe Dumnezeu pentru că nu l-a ferit de diavol.

"Subsemnatul Pavel M., deținut în Penitenciarul Timișoara și condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, solicit deschiderea acțiunii penale împotriva numitului Dumnezeu, domiciliat în cer, reprezentat în România de Biserica Ortodoxă Română, iar în Timișoara de către Mitropolie, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 (înșelăciune), 221 (tăinuire), 246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), 256 (primire de foloase necuvenite) și 257 (trafic de influență)", se arată în plangerea deținutului, scria Gandul cu ceva timp în urmă.

Pavel M. spunea că prin botezul său "s-a făcut un contract cu pârâtul" pentru a fi ferit de diavol și de necazuri. "Până acum, pârâtul nu și-a onorat contractul. Dimpotrivă, a pretins și primit de la mine în cursul vieții, diferite bunuri și rugăciuni în schimbul iertării păcatelor și promisiunii că voi scapa de necazuri și voi avea o viață mai bună, dar m-a lăsat în mâinile diavolului", se arată în plângerea deținutului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel