Costin Tătuc, specialist siguranţă rutieră, a explicat la DC Conducem care este cea mai obişnuită greşeală făcută, dintotdeauna, de elevii şcolilor de şoferi la examen.
"Cel mai dureros este faptul că multe şcoli de şoferi permit, sub diferite motivaţii, o frecvenţă redusă la orele de teorie. Vreau să vă spun că tendinţa generală a cursantului este de a intra pe site-ul DRPCIV, de a rezolva chestionare cât mai multe. Se bazează tot mai mulţi candidaţi pe memoria vizuală, dar habar nu au că întrebarea care acolo, pe site, are o imagine şi un text, s-ar putea să aibă un cuvânt schimbat la examinare. În loc de cine trece primul în intersecţie, conform imaginii, s-ar putea să fie 'cine trece ultimul'.
Am avut astfel de cazuri, când mă ocupam de examinare, chiar dacă nu eram la sistemul ăsta informatizat. Spuneau mulţi că i-am nedreptăţit şi că vor recorectarea lucrării. Nicio problemă, se făcea cu martori. Şi spuneau că la o anumită întrebare, răspunsul corect trebuia să fie A. Le ziceam să citească încă o dată întrebarea şi spuneau că au văzut întrebarea, şi-au adus aminte şi au pus varianta A, că au făcut întrebări din carte o mulţime.
Aşa se întâmplă şi la calculator. Intrăm, facem 100 de chestionare, dar le învăţăm mecanic.
Vă dau un exemplu. Manevra de depăşire. Un instructor care se respectă vine, desface manevra în toate etapele ei, explică toată procedura, etc. Dacă ne axăm doar pe chestionare, cele mai multe au întrebări referitoare doar la interdicţii, când nu este permisă depăşirea. Foarte bine, le ştim pe acelea, super. Dar când ai voie să depăşeşti cum faci? Ştii să o faci corect? Mai puţin!", a explicat Costin Tătuc, specialist în siguranţă rutieră, la DC Conducem.
Costin Tătuc s-a ocupat de educația rutieră și în IGPR, ca specialist în cadrul Direcției Rutiere. A urcat treptat în funcții, începuturile carierei fiind ca agent de poliție în IPJ Prahova, la Circulație.
Din 1994, a fost, pe rând ofițer operativ la Investigații Criminale, șef compartiment ordine publică, ofițer specialist în examinare candidați în vederea obținerii permisului de conducere.
După mai bine de 10 ani de carieră a ajuns șef serviciu Poliție Rutieră IPJ Prahova. A venit apoi la București, unde a fost mai întâi ofițer specialist principal în Direcția Rutieră, în care, după doi ani, a fost numit director-adjunct, iar acum este consilier în siguranță rutieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News