Cea mai frumoasă poveste de Crăciun: ''În această lumină numai singurătatea te ameninţă''

Apărarea lui Galilei

Galileo Galilei este cel care a spus că pământul se învârte, într-o lume în care nu aveai voie să susții decât că este plat și că stă pe loc. În fața Inchiziției, ca să nu fie ars pe rug, Galilei a fost nevoit să abjure, adică să se lepede de ceea ce credea. Lucru pe care l-a făcut și a scăpat cu viață dar a fost exilat pe o insulă unde nu i se permiteau vizitatori. Desigur că putea să aleagă să-și susțină până la capăt crezul.

Autorul găsește pe această insulă un Galilei condamnat de toată lumea: pe de o parte de Inchiziție, pentru că a spus o blasfemie, dar și de restul lumii pentru că a ales să se lepede de de lucrul în care credea, pentru a-și salva viața.

Scrierea este, așadar, un dialog despre viață, principii, iertare dar și iubire. Este lașitate să-ți pese de viața ta? Merită să mori pentru un principiu? Moare un adevăr doar pentru că l-ai abjurat o dată? În cazul lui Galilei, cu siguranță nu s-a întâmplat așa. Inchiziția trebuia să aibă mereu dreptate și nu se oprea de la nimic pentru asta dar, astăzi, cu toții știm că pământul se învârte și că Galileo Galilei a demonstrat asta.

Și vă dau și câteva pasaje, poate reușesc să vă fac să înțelegeți de unde pasiunea mea pentru acest eseu.

1. Despre curaj

“― Asta au aşteptat oamenii de la mine, să fiu un erou?

― Depinde ce înţelegi prin acest cuvânt, Galilei. Dacă el înseamnă incapacitatea de a spune că pământul nu se învârteşte când tu eşti convins că se învârteşte, atunci, într-adevăr, asta au aşteptat.

― Şi i-am dezamăgit.

― Mă tem că da. Au crezut mulţi în tine.

― Şi trebuia să mor ca să mă respecte mai departe? Viu, nu mai însemn nimic?

― Te-ar fi vrut curajos.

― Eu nu cred că a dansa pe vulcani e, neapărat, o dovadă de curaj. Poţi dansa foarte bine la poalele lor.

― Pari chiar mândru de prudenţa ta, Galilei.

― Mândru, nu. Dar nici ruşinat. Din ruguri nu se poate naşte nimic bun. Salvându-mi viaţa, mi-am salvat posibilitatea de a lucra mai departe, de a scrie nişte cărţi noi. Era mai bine să mă las ars? Împreună cu viaţa, mi-am apărat şansa de a-mi duce opera până la capăt. Eu cred că n-am greşit.

― Nu te roade niciodată o îndoială?

― În privinţa asta, nu.

(…)

― Meritam să fiu ars pe rug, nu-i aşa?

― Da, fiindcă filosofia ta e, pe cât de simplă, pe atât de periculoasă pentru Inchiziţie.”

2. Despre singurătate

“― Şi totuşi, eşti îmbibat de singurătate, Galilei.

― Sunt ca o pasăre trezită din somn care ţipă când răsare soarele şi o orbeşte.

― Te prefaci că nu pricepi ce vreau să spun. Te ascunzi mereu în vorbe care evită ceea ce nu-ţi place.

― Nu evit nimic. Te înşeli. Încerc doar să-mi limpezesc amintirile.

― Cu toate acestea nu le opui decât clipa.

― Şi ce altceva aş mai putea să le opun acum?

― Ideile în care ai crezut. Pământul se învârteşte în continuare.

― Nu sunt atât de orgolios încât să-mi închipui că mai interesează pe cineva ce cred eu.

― În această lumină numai singurătatea te ameninţă, Galilei.

― Nu crezi că eu ştiu mai bine ce anume mă ameninţă? Într-o zi, lumina curgea pe arbori, aerul era alb, mă îmbăta, iar eu mă simţeam uşor, fără nici o amintire şi fără nici o teamă. Undeva, în apropiere, am zărit doi necunoscuţi trântiţi în iarbă, care discutau. Unul se juca într-una cu un fir de iarbă. Celălalt îi pusese o întrebare pe care n-am înţeles-o. A răspuns, târziu, când credeam că nu-l mai interesează decât firul său de iarbă: „Uneori, nu ştim să preţuim ce ni se întâmplă firesc. Închipuie-ţi că eşti blestemat să ardă tot ce atingi. Să ardă apa pe care o duci la buze, să ardă iarba pe care te culci. Abia atunci ai afla cu adevărat ce este singurătatea…””

3. Despre iubire

“― Vara e pe sfârşite. Zilele acestea te voi părăsi, Galilei.

― Cum stam întins în pat, m-am gândit că, într-o privinţă, ai dreptate. Nu există glorie decât printre oameni. Chiparoşilor nu le pasă de descoperirile mele… Şi, în clipa aceea, am înţeles, uimit, că, în loc să mă coboare, abjurarea m-a înălţat, poate…

― Cum aşa?

― Înainte, eram convins că totul mi se cuvine şi nu vedeam nici o limită a geniului meu. Cele întâmplate m-au scos din asta şi m-au ridicat la calitatea de om. Inchiziţia e o maşină de strivit suflete . În faţa ei, am descoperit, odată cu spaima de moarte, lucruri despre care nu ştiam nimic, melancolia, îndoiala, regretul, slăbiciunea, disperarea… Niciodată nu-mi trecuse prin minte că se poate iubi cu deznădejde şi că tocmai deznădejdea e semnul cel mai înalt al iubirii.”

Sărbători frumoase și să fiți iubiți!, a scris Andreea Sava pe blogul ei personal.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News