Marian Neacșu, Viceprim-ministru Guvernul României, a participat la evenimentul de tip masă rotundă cu tema "Siguranță rutieră și asigurări auto. Lecțiile ultimilor ani. Ce e de făcut?", organizat de către DC Media Group.
Marian Neacșu a explicat de ce educarea populației este mult mai importantă decât măsurile de coerciție. Potrivit acestuia siguranța în trafic poate fi obținută doar prin educarea cetățenilor de la cele mai fragede vârste.
„Care sunt intențiile? Ce politici publice ar putea fi activate în domeniu în continuarea celor deja implementate până acum?”, a întrebat Val Vâlcu.
„În ceea ce privește o strategie națională privind siguranța rutieră, elementele cele mai importante sunt factorii umani, din toate perspectivele, și de o parte, și de cealaltă.
Am apreciat în proiectul inițiat de colegul Cazanciuc partea coercitivă a fenomenului. Unul dintre crezurile pe care le-am legat de această problematică este acela că coerciția este partea finală a procesului. Până ajungem la coerciție este nevoie, în primul rând, de educație și de măsuri de prevenire. Ele ar trebui să fie într-o situație de echilibru debalansat socotind că factorii care țin de prevenire și educație ar trebui să fie determinanți.", a spus Marian Neacșu.
„Înainte de a ajunge să-i pedepsim pe cei care provoacă accidente de circulație și mai ales pe cei care provoacă accidente de circulație neavând permis de conducere, urcându-se la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, trebuie să avem în vedere faptul că aceia sunt oameni dintre noi și, într-un fel sau altul, trebuie să promovăm măsurile pentru a nu se ajunge acolo. Este aberant să credem că genul ăsta de flageluri vor fi oprite dintr-o dată pentru că decidem noi să facem așa ceva sau pentru faptul că am adoptat o lege care interzice așa ceva.
Dacă toate legile care conțin interdicții ar avea funcționalitatea pe care și-o doresc inițiatorii, înseamnă că am trăi în rai deja și ne dorim să fim destul de departe de momentul ăla.
Am să fac referință în continuare la același subiect pe care l-am ridicat și care pare să fie obsesiv și vă garantez că am să-l tratez în continuare cu maximă responsabilitate: acela al educării de la cele mai fragede vârste în acest sentiment al creării siguranței și pentru cei care participă la trafic, dar mai ales pentru cetățeni.", a spus Marian Neacșu.
„Guvernul României a asigurat, de-a lungul timpului, și asigură, în mod deosebit în ultima perioadă, fonduri și resurse pentru a putea dota echipele de lucru ale Ministerului de Interne cu ceea ce este necesar pentru a putea să contribuie în mod deosebit la activitatea de prevenție.", a spus Marian Neacșu la evenimentul de tip masă rotundă cu tema "Siguranță rutieră și asigurări auto. Lecțiile ultimilor ani. Ce e de făcut?", organizat de către DC Media Group.
VEZI ȘI: EXCLUSIV Interdicție de 10 ani la volan pentru șoferii găsiți sub influența alcoolului sau drogurilor, la vot. Cazanciuc: Oamenii s-au săturat să vadă cum riscă să moară cei de lângă noi https://www.dcnews.ro/interdictie-de-10-ani-la-volan-pentru-soferii-gasiti-sub-influenta-alcoolului-si-drogurilor-la-vot-cazanciuc-oamenii-s-au-saturat-sa-vada-cum-risca-sa-moara-cei-de-langa-noi_939046.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News