România va fi în curând promovată pe BBC World.
Jurnalistul Charlie Ottley, celebru pentru documentarul în cinci serii „Wild Carpathia“, a prezentat astăzi Consiliului Local cele patru clipuri de prezentare ale Brașovului, care vor rula timp de trei luni pe BBC World, rețeaua britanică de televiziune cu acoperire mondială.
„Campania noastră anterioară, care a durat doar o lună, a dublat numărul turiștilor străini care au auzit de România. Va fi cea mai mare campanie de promovare a Brașovului și a României la nivel internațional de până acum. Dumneavoastră faceți acum ceea ce ar trebui să facă Ministerul Turismului, pe care criza COVID l-a surprins fără reacție. Este o criză internațională a turismului, iar consecințele ei pentru România vor fi dezastruoase la anul. Ce faceți dumneavoastră va ajuta nu numai Brașovul, ci și întreaga țară, cu atât mai mult cu cât nimeni altcineva nu face nimic“, a declarat astăzi Charlie Ottley.
Realizatorul britanic, care a mediat și relația dintre municipalitatea brașoveană și BBC, crede că perioada 1 august – 31 octombrie 2020, în care vor rula spoturile pe BBC World, este una potrivită pentru sezonul viitor, deoarece aceasta este perioada când majoritatea turiștilor străini își programează concediile. „E adevărat că acum există această criză, dar până la anul fie lucrurile se vor mai relaxa, fie va apărea un vaccin, și sămânța plantată de dumneavoastră acum va da roade anul viitor, pentru că aceste clipuri vor stârni interesul și vor face turiștii să se gândească la această destinație“, a precizat realizatorul.
„Videoclipurile vor rula atât pe BBC World, cât și la nivel național, pentru că avem în derulare o procedură și pentru promovare națională. Suntem în discuții avansate cu BBC World și îi mulțumim lui Charlie, care nu numai că a realizat aceste clipuri și ne-a oferit expunerea BBC World, însă a mediat și o înțelegere bună ca și costuri. Expunerea la nivel mondial este un lucru bun și facem acest lucru pentru Brașov, Transilvania și România, și nu ar fi deloc rău ca și la nivel guvernamental să se întâmple astfel de lucruri. Avem nevoie mai mult ca oricând să ne promovăm, pentru că avem ce arăta, și nu să denigrăm“, a declarat primarul George Scripcaru, care i-a mulțumit realizatorului britanic pentru buna colaborare de până acum și a anunțat că aceasta va continua cu încă un proiect, destinat următoarei vizite a Prințului Charles.
Cele patru clipuri de prezentare au fost create special pentru BBC, fiind de câte 30 de secunde fiecare, și toate patru au câte o versiune în limba română și în limba engleză. Spoturile prezintă fiecare detalii diferite ale Brașovului – „poarta de intrare în Transilvania, unul dintre cele mai vibrante orașe ale Europei“ și zonelor din jurul orașului, pentru a nu plictisi spectatorii, și sunt menite să creeze o imagine de ansamblu, a unei zone în care tradiția, inovația, sălbăticia naturii, peisajele minunate, cetățile vechi, viața culturală, experiența culinară și activitățile moderne se împletesc într-o experiență unică.
În plus, în timpul campaniei BBC, postul britanic va aplica și un chestionar pliat pe nevoile Brașovului, iar la final, datele vor fi puse la dispoziția municipalității, pentru a putea măsura nu numai impactul campaniei, ci și percepția publicului despre Brașov și Transilvania.
BBC World oferă acoperire în Europa, America și Orientul Mijlociu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News