Sătmărenii s-au adunat cu miile să celebreze Ziua Iei. Inițiat și organizat de către Partidul Național Liberal in parteneriat cu asociația "Perla Neagră" și ,,Satele unite ale Sătmarului”, prima ediție a festivalului ,,Ziua iei sub drapelul României” are o triplă semnificație: Ziua iei, Sânzienele și Ziua drapelului național, care este marcată în 26 iunie.
Spiritul românesc este încă viu în orașul de pe Someș! Cu ocazia Zilei Iei, a Drapelului şi a Sânzienelor, sătmărenii s-au strâns laolaltă şi au petrecut româneşte, în aer liber, alături de nume sonore ale muzicii populare româneşti. Evenimentul a fost organizat şi pus la punct până în cel mai mic detaliu de PNL Satu Mare.
Spectacolul a fost deschis de Corala ”Armonia”, sub bagheta dirijorului preot Florin Libotean, urmat de corul seniorilor C.A.R.P., dirijor Renata Inovan, a evoluat apoi tânăra solistă de muzică populară, Aida Negrea, ansamblurile folclorice din Călinești Oaș și Batarci, cantautorul de muzică folk, Adrian Lupescu, interpretul de hip-hop Giulio, ansamblul folcloric ,,Cununița năzdrăvană”, împreună cu Leontina Dorca și Carmen Maria Sas, ansamblul ,,Doruri sătmărene”, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan jr., manifestarea fiind încheiată de celebra Veta Biriș, care a adus din țara moților cele mai minunate cântece patriotice care ne-au însoțit istoria și concertul de cântece patriotice a lui Andrei Păunescu. Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de către ansamblul "Vițe de iederă", condus de Ionuț Rotar.
A luat cuvântul în faţa mulţimii şi deputatul Adrian Cozma, președintele organizației județene PNL Satu Mare, care a reiterat ideea generoasă a acestei manifestări, ce se sprijină pe cele trei mesaje importante pentru definirea spiritului nostru național: ia – ca simbol al geniului popular, Sânzienele – ca expresie a apartenenței noastre aproape bimilenare la valorile creștine și drapelul național, cel care, în culorile sale sintetizează istoria zbuciumată și glorioasă a neamului nostru.
Organizatorii promit că următoarea ediţie din 2024 va avea și mai multe surprize.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News