La doar șase luni de la deschidere, cea mai nouă atracție turistică din Londra își închide porțile.
Marble Arch Mound, o atracție turistică din Marea Britanie care a costat 6 milioane de lire sterline (8,15 milioane de dolari) și a fost supervizată de Consiliul Westminster, se va închide pe 9 ianuarie, după ce și-a câștigat reputația ca fiind o dezamăgire majoră și a fost sursa unei batjocuri larg răspândite pe rețelele de socializare.
Înainte de închidere, biletele sunt vândute gratuit și sunt disponibile la intrare, precum și pe site-ul oficial al Mound.
De când s-a deschis, vizitatorii au fost șocați să descopere că elementele atracției erau în mod clar neterminate. Schelele folosite la dezvoltarea structurii erau încă vizibile, iar verdeața luxuriantă care fusese promisă lipsea cu desăvârșire, așa cum se vedea în fotografiile de pe rețelele de socializare. Priveliștea din vârful movilei cu 130 de trepte au fost descrise ca fiind dezamăgitoare și sub nivelul așteptărilor.
Într-o recenzie scrisă pentru The Critic, când s-a deschis pentru prima dată, Dan Barker a spus că materialul de marketing din jurul Movilei descrisese intrarea în interiorul structurii drept o „coborâre în inimă”, dar a simțit „un trup fără suflet mai degrabă decât o inimă care bătea. Un spațiu gol folosit pentru depozitarea dezinfectantului pentru mâini”
Când vestea că Mound se va închide a ajuns pe Twitter, utilizatorii s-au grăbit să folosească ocazia pentru a-și bate joc de atracție pentru ultima oară. Totuși au existat și persoane care au încercat să spele reputația de care a avut parte structura, scrie CNN.
Peninsula Kamceatka din estul extrem al Rusiei are cratere, gheţari, vulcani, izvoare termale, gheizere, precum şi floră şi faună unice, în timp ce regiunea de vest a Rusiei de la graniţa cu Finlanda şi Norvegia are câmpuri cu zăpadă şi ape adânci cu bogată faună acvatică, transmite Bloomberg.
Miliardarii ruşi precum Vladimir Potanin, Leonid Mikhelson, Andrey Guryev, Viktor Rashnikov şi Viktor Vekselberg încearcă să pună aceste locuri pe harta turismului mondial pentru a arăta că ţara lor are mai multe de oferit decât Piaţa Roşie din Moscova sau muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.
"Suntem interesaţi în dezvoltarea peninsulei Kamceatka", spune Viktor Vekselberg, proprietarul grupului de investiţii Renova care este şi acţionar la o companie care construieşte un aeroport în această peninsulă îndepărtată. "Iubesc Kamceatka. Ar trebui protejată şi promovată în mod corect şi la cele mai bune standarde", adaugă Vekselberg (citește AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu