Cea mai tânără insulă de pe Terra, apărută în arhipelagul Tonga după o erupţie vulcanică în urmă cu trei ani, ar putea oferi oamenilor de ştiinţă o serie de indicii ce ar putea să îi ajute să înţeleagă mai bine dezvoltarea prezumtivă a unor forme de viaţă pe planeta Marte, au anunţat miercuri cercetătorii de la NASA, citaţi de AFP.
Insula Hunga Tonga-Hunga Ha'apai a apărut după o erupţie vulcanică la sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015 la o distanţă de aproximativ 65 de kilometri nord-vest faţă de Nuku'alofa, capitala statului insular Tonga.
Cercetătorii au prezis iniţial că această insulă, formată prin expulzarea unor volume uriaşe de rocă şi cenuşă, urma să dispară în câteva luni.
Însă insula, care avea la început o lăţime de un kilometru şi o lungime de doi kilometri, având o altitudine maximală de 120 de metri, a rezistat mai bine decât se aşteptau oamenii de ştiinţă, probabil datorită consolidării deşeurilor vulcanice într-un tip special de rocă, denumit tuf vulcanic.
Un studiu recent al specialiştilor de la NASA, care au monitorizat fără întrerupere prin satelit evoluţia fizică a insulei încă de la naşterea acesteia, îi atribuie în prezent o speranţă de viaţă cuprinsă între şase ani şi 30 de ani.
Jim Garvin, cercetător la NASA, consideră că fenomenul reprezintă o ocazie foarte rară pentru a studia ciclul vieţii pe insulele nou formate. Potrivit aceluiaşi cercetător, planeta Marte ar deţine multe foste insule vulcanice similare, ce erau după toate probabilităţile înconjurate de apă în momentul apariţiei lor.
[citeste si]
Acelaşi om de ştiinţă mai spune că fostele insule vulcanice sunt zone deosebit de interesante atunci când este vorba despre căutarea eventualelor urme lăsate de formele de viaţă din trecut, întrucât ele au reprezentat un teren fertil, cumulând căldură şi umiditate.
Observarea felului în care viaţa colonizează insula Hunga Tonga-Hunga Ha'apai poate, prin consecinţă, să îi ajute pe cercetători să determine mai uşor zonele în care ar trebui să caute pe Marte urmele lăsate de eventuale forme de viaţă, a explicat profesorul Garvin.
"Acest tip de insulă ar fi putut să existe pe Marte în urmă cu 2 miliarde sau 3 miliarde de ani, acolo unde lacurile şi micile mări acopereau depresiunile, formând suprafeţe de apă persistente", a detaliat cercetătorul american.
Statul Tonga, care este un regat format din 170 de insule şi cu o populaţie de aproximativ 120.000 de locuitori, este situat în "Cercul de foc al Pacificului", unde se întâlnesc mai multe plăci continentale, ce determină o activitate seismică şi vulcanică intensă, relatează Agerres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu