Prof. Cornelia Popa Stavri, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ - Regiunea București-Ilfov, a fost invitată la emisiunea despre educație DC Edu, realizată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, decan și director al Revistei Tribuna Învățământului. Cei doi au vorbit despre importanța uniformei școlare și ce reprezintă ea, dar și despre violența din școli.
Vorbind despre fenomenul consumului de droguri și al creșterii ratei violenței în școlile din România, prof. Cornelia Popa Stavri precizează că unul dintre motivele acestor factori constă în lipsa de toleranță, dar și a așteptărilor ridicate pe care le au părinții în anumite cazuri:
„Unul dintre factorii care conduc la violența crescută este aglomerarea. Se calcă în picioare copiii între ei. O sensibilitate excesivă, niște așteptări pe care și le creează elevii, în urma discuțiilor în familie, vizavi de colegi. Odată ce acele așteptări nu sunt atinse, el (elevul) reacționează violent.
Nu l-a învățat nimeni să reacționeze altfel. Toleranța se învață atât în familie, cât și în școală. Ea se învață încă din grădiniță.
Școala are instrumente administrative care nu sunt suficiente, dar ea e făcută pentru educație. Puțini sunt cei care știu ce modificări au intervenit în noua lege a educației; faptul că un părinte nu semnează contractul educațional la începutul clasei pregătitoare reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă.
Profesorii, prin structura lor, au un soi de înțelegere. Profesorii nu trec la sancțiuni directe. Ei încearcă, discută cu părinții. Este foarte importantă responsabilizarea familiei”, a spus prof. Cornelia Popa Stavri, la DC Edu.
„După căderea comunismului, uniforma a fost văzută ca un simbol al comunismului”, a precizat realizatorul emisiunii, în contextul în care, după schimbarea de regim din 1989, uniformele nu au mai fost obligatorii în școlile din România.
„Au fost mai multe aspecte care au influențat nepurtarea uniformei școlare. În primul rând, uniforma, etimologic vorbind, „uniformizează”. Atunci, au vrut să scăpăm cumva de uniformă ca să nu se mai confunde lucrurile. Dar, este foarte important cine poartă uniforma școlară și de unde vine copilul, cu ce se identifică. De exemplu, o școală de prestigiu, cu rezultate foarte bune, are uniformă. Pentru că el se mândrește că aparține acelei școli”, a zis prof. Cornelia Popa Stavri, la DC Edu.
„Uniforma are și ea un preț. Trebuie cumpărată de părinți. Părinții zic că învățământul e gratuit, că nu e drept. Atunci, s-au căutat soluții să se dea un preț mai mic, dar calitatea lăsa de dorit, iar copilul nu se simțea bine în uniforma respectivă. Mai bine nu faci decât să-l trimiți să transpire la școală atâtea ore. Există acest aspect practic al uniformei.
Vă spun cum s-a procedat la mine la școală cu uniforma, cred că a fost cea mai bună soluție. O profesoară de educație plastică a demarat un concurs de design vestimentar, cum și-ar vedea copiii uniformele. Au fost zeci de modele desenate de copii, iar prin vot, între ei, și-au ales propria uniformă pe care au purtat-o cu drag”, a încheiat prof. Cornelia Popa Stavri, la DC Edu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu