Ceaiul de busuioc se pare că ajută la prevenirea a zeci de boli, fortifică sistemul imunitar şi combate ulcerul gastric.
Ceaiul de busuioc era folosit ca leac încă din timpul fenicienilor care îi atribuiau proprietăți magice multiple. La noi, planta a sosit cu o încărcătură magică din timpul dacilor, deoarece aceștia apreciau foarte mult mirosul și proprietățile sale. Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci în medicină. Discipolii săi sunt menționați de Platon care relatează concepția zalmoxiană "nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet". Busuiocul pare să fi fost și el printre leacurile lui Zalmoxe întrucât, așa cum indică și datinile de Bobotează, după creștinarea populației nord-dunărene, românii l-au folosit pentru sfințirea locurilor și alungarea necuratului.
Infuzia se prepară astfel: se toarnă o cană de apă clocotită peste o linguriță de plantă uscată și mărunțită. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat 15 minute, apoi se strecoară. Ceaiul se bea cald, neîndulcit sau îndulcit cu un vârf de linguriță de miere de albine.
Infuzia din frunze și flori de busuioc se mai recomandă în caz de crampe abdominale, infecții urinare, dureri de cap, laringită, faringită, gripă, vomă și răceală. Pentru tratarea durerilor în gât, nu se consumă băutura fierbinte deoarece irită și mai tare gâtul și întârzie vindecarea.
Busuiocul întărește sistemul imunitar, reglează funcțiile glandelor endocrine și metabolismul celular, tonifiind întregul organism. Putem să consumăm ceai de busuioc pentru acțiunea energizantă și antidepresivă.
Pentru prevenirea îmbătrânirii premature și menținerea tinereții se recomandă busuioc macerat la rece, în cure de minimum două luni pe an sau în consum constant. Se pot consuma 2-4 căni de ceai de busuioc pe zi. Infuzia de busuioc este de folos și pentru refacerea stomacului după o masă copioasă.
Consumată zilnic, infuzia ajută la tratarea și vindecarea cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric și colițelor de fermentație.
Stimulează lactaţia
Decoctul din busuioc este indicat ca stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează. Se pune un pumn de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml de apă rece, se fierbe aproximativ două minute, se infuzează încă cinci minute, apoi se strecoară. Se consumă două căni de ceai pe zi.
Conform medicinei naturiste, decoctul din busuioc este remediul cel mai indicat în tratarea faringitelor şi anginelor. Persoanelor care suferă de nefrite, blenoragie sau leucoree le este de un real ajutor decoctul din seminţe de busuioc. Se pune o lingură cu seminţe într-o jumătate de litru de apă rece, se fierbe pentru cinci minute, se infuzează apoi zece minute şi se strecoară. Cantitatea obţinută se consumă pe parcursul unei zile.
Datorită efectelor sale deosebite asupra glandelor endocrine, maceratul din busuioc este considerat pe drept cuvânt un adevărat elixir al tinereţii, fiind indicat în cazurile de îmbătrânire prematură, menopauză, andropauză, frigiditate, sterilitate. Maceratul se prepară din opt linguriţe cu busuioc, ce se pun în apă timp de şapte, opt ore. Se filtrează, preparatul obţinut fiind consumat în fiecare dimineaţă pe stomacul gol.
Folosit încă din antichitate de Plinius cel Bătrân, siropul de busuioc este, în acest moment, unul dintre cele mai bune dezinfectante la nivelul intestinelor, în timp ce sucul din busuioc proaspăt, picurat în urechi, este un remediu garantat pentru a combate durerea. Pentru a scăpa rapid de durerile de cap sau de spasmele gastrice, puneţi cinci, şase picături de esenţă de busuioc pe o bucată de zahăr cubic. Efectul este uimitor. Tot împotriva durerilor de cap se pot utiliza cataplasmele din frunze proaspete de busuioc, zdrobite ulterior, ce se aplică pe frunte. Aceleaşi cataplasme sunt remediul ideal împotriva mâncărimii provocate de înţepăturile de insecte. Se fricţionează locul cu frunzele de busuioc până la dispariţia senzaţiei de mâncărime.
Pentru tratarea oricărei afecţiuni a pielii, este bună și alifia de busuioc. Se pune la fiert o mână de busuioc într-o jumătate de kilogram de untură proaspătă. Se lasă la răcit şi a două zi se încălzeşte iar, pentru a se putea strecura. Se amestecă apoi untura strecurată cu o lingură cu ceară de albine topită şi două linguri cu miere de albine. Se omogenizează bine amestecul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu