Consumul unor doze mari de suplimente alimentare care conţin extract de ceai verde poate fi asociat cu leziuni hepatice, potrivit unei noi cercetări realizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA).
Ceaiurile folosite sub formă de infuzii sunt considerate în continuare sigure pentru consum. Ceaiurile instant sunt de asemenea fără pericole întrucât conţin o cantitate mică de antioxidanţi, care se află în mod natural în ceaiul verde, a precizat EFSA, autoritatea cu sediul la Parma, citată de Reuters.
Antioxidanții în exces dăunează
Consumul unei cantităţi prea mare de antioxidanţi poate fi dăunătoare, acesta fiind motivul pentru care suplimentele alimentare cu ceai verde pot avea o consecinţă dăunătoare asupra ficatului.
Cea mai mare parte a suplimentelor conţin o cantitate de 5 până la 1000 mg, în timp ce infuziile de ceai conţin de obicei doar 90-300 mg, a precizat EFSA, autoritatea care se ocupă cu siguranţa alimentară în Uniunea Europeană.
Infuziile sunt în continuare sigure
Cercetătorii au ajuns la concluzia că un consum de peste 800 mg pe zi duce la riscuri ridicate pentru sănătate, dar EFSA a precizat că experţii nu au stabilit încă o doză de suplimente alimentare care să fie complet sigură.
Cu toate acestea, consumul ridicat de infuzii de ceai verde nu provoacă leziuni hepatice deoarece băuturile au o concentraţie scăzută de antioxidanţi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu