Prof. Dr. Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie şi director ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a vorbit despre un ceai benefic pentru creier.
„Am fost de vreo șapte ori în Japonia şi în India de vreo trei ori. I-am văzut pe japonezi cu ceaiul verde, ei nu prea beau cafea. Am văzut oameni foarte educaţi, cadre universitare, care beau ceai verde. Am citit un articol în care se spunea că ceaiul verde este bun şi pentru căile urinare. Nu ştiu care este adevărul, însă sigur e bun pentru creier”, a spus Vlad Ciurea. „Desface anumite legături între celulele nervoase, plus hidratarea pe care o dă”, a subliniat acesta.
„Sunt adeptul ceaiului verde, însă dimineaţa, până în prânz”, a precizat Vlad Ciurea în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”, moderată de Radu Tudor la Antena 3.
„Dacă cineva îți aruncă o vorbă urătă, zâmbește și mergi mai departe. Să încercăm să ne detașăm și să facem tot posibilul pentru ca acest creier dat de Dumnezeu, această bijuterie, să funcționeze. Nu poate funcționa, însă, sub furie, stres, scandal, claxoane. Nu poate de la natură”, a explicat neurochirurgul Vlad Ciurea în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.
Ulterior, a vorbit despre rutina sa. „În general, la ora 22.00 sunt în pat și citesc. Recomand ca lucrurile să înceapă de dimineață bine. Eu fac tot posibilul să mă trezesc la 5.30, pentru a avea timp să le fac pe toate. Să iau și micul-dejun. Și să nu mă stresez că am uitat câte ceva”, a subliniat Vlad Ciurea. „Două cafele, una dimineața. Nu exagerez”, a spus medicul neurochirurg și director științific la Spitalul Clinic SANADOR.
Neurochirurgul Vlad Ciurea recomandă o mâncare ținută cât mai puțin la congelator, „fără aditivi, fără coloranți”.
„Cel mai bun supliment alimentar pentru organism este mâncarea cât mai naturală. Cea de la țară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ținută cât mai puțin la congelator, fără aditivi, fără coloranți. Pentru că, pe lângă apă, odihnă și oxigen, și mâncarea este importantă pentru creierul nostru. Este bine de știut că mâncarea procesată vine uneori „la pachet” cu surprize neplăcute pentru organism, celebrele E-uri. Unele sunt teribil de periculoase”, a scris pe Facebook neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar.
„Un exemplu: E 951, îndulcitor și potențiator de arome sintetic. Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul! Se descompune, printre altele, în acid aspartic. Acesta suprastimulează neuronii, până la epuizare și distrugere. Prin urmare, produce migrene, amețeli, oboseală cronică și multe altele”, a explicat Vlad Ciurea.
De asemenea, neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar, a spus care este cea mai bună ciocolată pentru sănătate.
„Vă spun din start: celula nervoasă va fi extrem de mulțumită cu dulciuri cât mai naturale. Ce avem aici? Fructele noastre de sezon, atunci când le avem. Slavă Domnului, România este o țară bogată din acest punct de vedere! Dacă totuși nu le avem, ne vom bucura de miere sau gem din fructe, dar preparat fără zahăr. (Da, se poate!) Acestea sunt bune și dau energie celulei nervoase”, a explicat Vlad Ciurea tot pe contul său de Facebook. „Dacă sunteți iubitori de ciocolată, recomand ciocolata amăruie, cu o concentrație cât mai ridicată de cacao. Vă sfătuiesc să renunțați la acele combinații de ciocolată cu umpluturi, siropuri, creme sau arome diverse: sunt „poveri” care se metabolizează greu. Ciocolata amăruie păstrează totuși acel gust original și nealterat de cacao”, a transmis Vlad Ciurea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu