Sociologul Alfred Bulai afirmă că disputa dintre Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale ar putea avea un final precum cel al disputei Isărescu - Stolojan, la alegerile prezidenţiale din 2000.
"Calculul e făcut prost. Acum, ei se gândesc că au rămas doi oameni în curtea şcolii, Ciolacu cu Ciucă, şi atât. Ei nu îşi dau seama în acest moment că la prezidenţiale vor fi candidaturi mult mai multe şi mult mai puternice. E foarte probabil să nu intre Ciucă în turul II. Să luăm două candidaturi potenţiale pe dreapta. Kovesi, care apare la Koln, în contextul meciului. A fost regizată treaba, a fost construită în legătură cu meciul, au testat unii piaţa. Şi domnul Nicuşor Dan. Sunt două personaje de care domnul Ciucă ar trebui să ţină cont la modul serios, că merg pe dreapta.
Geoană se bate cu Ciolacu pe stânga. Iar pe dreapta ar putea fi şi alţii. Readuc aminte românilor o chestie. Pentru turul II la prezidenţiale, ai nevoie de 5 milioane şi ceva, până la 6 milioane de voturi. Atenţie, aceşti doi oameni sunt departe, la nivel de milioane, de acel număr de voturi. Cu alte cuvinte, nu e deloc simplă. Din acest punct de vedere, au o problemă cât casa. Ei, acum, se gândesc că nu mai e nimeni. Un fel de "mergem la campionatul european, dar jucăm numai noi cu Albania, restul nu se prezintă". Am exagerat eu, dar asta e ideea.
În 2000 s-a întâmplat ceva similar. Stolojan şi Isărescu erau pe acelaşi bazin electoral. S-au certat între ei. Era clar că sunt pe acelaşi bazin şi pierd voturi. Eu am făcut cercetări după alegeri. Mi-au spus unii oameni că s-au răzgândit în privinţa lor pentru că a fost o chestie de prost gust că nu au fost în stare să negocieze. Acest gen de conflict lumea nu îl vede bine. Preşedintele are nevoie de 80% dintre voturi din afara partidului lui. Ori, pentru asta trebuie să fii mai deschis", a declarat Alfred Bulai la Nod în Papură.
Luni și marți, vor avea loc consultări, la Palatul Victoria, privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale, discuții la care Nicolae Ciucă, liderul PNL, nu ar fi fost invitat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu