Ceartă în PSD, pe tema educaţiei. Ecaterina Andronescu, mustrată din interiorul partidului pentru încercarea de a schimba calendarul admiterii la licee

Nu numai mediul academic o mustrează pe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, după gafa încercării de schimbare a calendarului admiterii la liceu. Şefa departamentului de educaţie din PSD, Camelia Gavrilă, a menţionat că gafa ministrului educaţiei nu poate fi asumată de partid, deoarece Ecaterina Andronescu nu a anunţat pe nimeni de intenţiile sale. 

Publicitate

"Încercarea Ecaterinei Andronescu de a schimba data examenelor cu două zile înainte ca elevii să le susțină a creat o derută profundă, care a fost corectată in extremis. Este regretabil că a existat această confuzie și derivă în legătură cu încercarea de a schimba un calendar. Lucrurile acestea se fac, de obicei, la început de an școlar, când începe un ciclu al tuturor activităților, fie că vorbim de elevi sau despre profesor", a declarat Camelia Gavrilă, citată de edupedu. 

Schimbarea calendarului admiterii, nesusţinută de PSD 

Întrebată dacă uriaşul scandal a afectat PSD în perspectiva alegerilor, Gavrilă a afimat că în partid s-a discutat ideea Ecaterinei Andronescu, dar nu se luase o decizie în acest sens. 

"În niciun caz nu a fost la acest moment asumat politic întru totul ceea ce s-a propus. Viziunea respectivă este lansată de doamna ministru și echipa respectivă, e un document de lucru pe care îl văd mai degrabă ca o ridicare de probleme și cu posibile soluții, care pot face obiectul unei dezbateri, dar care nicicum nu a fost asumată la nivel politic de PSD”, a afirmat şefa departamentului de educaţie al PSD. 

Amintim că pe 13 mai, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a semnat două ordine, unul prin care amâna examenele de aptitudini și de limbă pe care elevii de clasa a VIII-a le-au început pe 15 mai, iar altul prin care amâna tipărirea broșurilor cu numărul de locuri și de clase din licee și școli profesionale. Măsura a stârnit revoltă în mediul academic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel