Cearta lui Ponta cu Băsescu, motivată de Diaconescu

De ce a plecat premierul Ponta de la CSAT? Voi avansa o ipoteză, în finalul articolului, așa că vă recomand să-l citiți pe tot, fiindcă nici nu știți ce pierdeți.

Până atunci, să vedem ce se mai întâmplă pe scena politică. De când Traian Băsescu și-a lăsat barbă și vorbește doar prin vocea unui purtător de cuvânt, pe numele său Bogdan Oprea, parcă-parcă presa  e în pană de subiecte. Mai precis, tăcerea domnește de la vizita la Bruxelles. Noroc cu Dan Diaconescu, care a lansat un serial mai tare ca orice telenovelă, cu participarea specială a OPSI sau OSPI. Un thriller psihologic, ceva între OSPIciu și OltCHIN.

Lăsând gluma la o parte, cel mai înțelept pare a fi Gigi Becali, consultant pe problemele de privatizare strategică la RTV. Patronul Steaua a spus un lucru foarte corect: dacă nu aduce banii, Diaconescu e terminat, dacă îi aduce, însă...

Totuși, Becali a reamintit publicului că sondajele care plasează PP-DD la 18 procente nu înseamnă mare lucru. Și PNG a avut 12 la sută, la vremea sa, dar nu a intrat în Parlament. E drept că Dan Diaconescu nu va pierde foarte mult, dacă nu aduce banii pentru Oltchim: are un public fidel și multe explicații despre adversari. Dar nici nu mai poate crește semnificativ, față de cele 10-12 procente în jurul cărora se învârte de jumătate de an. Iar dacă nu depășește cele 12 procente, nu afectează scorul USL, care rămâne peste 50 de procente. De altfel, sondajul care îl dă pe DD pe locul doi, acordă 58 de procente USL.

În legătură cu acest lucru ar trebui explicată ieșirea premierului din CSAT.  Pentru USL creșterea lui Dan Diaconescu e neplăcută, dar nu catastrofală. Grav ar fi dacă publicul capătă impresia că există o apropiere de Traian Băsescu.  Dacă ședința decurgea plictisitor, președintele marca un punct. Dacă propunerea cu mega-ministerul îl făcea pe Ponta să-și iasă din fire, putea spune că acesta nu e un om de dialog, că refuză dezbaterea etc. Un mesaj mai degrabă pentru export, decât pentru piața politică din țară.  Părăsind CSAT fără să facă valuri, dar explicându-și mai pe seară poziția, premierul a reușit  să echilibreze scorul. Rămâne de văzut ce va declara în zilele următoare Traian Băsescu. Nu va tăcea, fiindcă, la fel ca în service, nu de filozofi avem nevoie în politică, ci de tinichigii care să-și scoată partidul la vopsea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel