Un număr semnificativ de călători s-a confruntat cu anularea zborurilor pe Aeroportul Internațional Iași.
Un număr semnificativ de călători s-a confruntat cu anularea zborurilor joi seara, 19 decembrie, pe Aeroportul Internațional Iași. Din cauza unei ceți dense, operațiunile de aterizare și decolare au fost serios afectate, forțând unii pasageri să-și petreacă noaptea în incinta aeroportului. Aproximativ 10 aeronave au fost direcționate către alte aeroporturi, iar alte 7 nu au primit aprobare pentru decolare. Aceste circumstanțe au generat nemulțumiri în rândul pasagerilor.
Seara se lăsase peste municipiul Iași, iar o ceață groasă a cuprins orașul, reducând vizibilitatea pe pista de aeroport la doar 150 de metri. Din această cauză, zborurile au fost anulate. Avioanele care trebuiau să aterizeze au fost deviate către aeroporturile din Otopeni sau Suceava, în timp ce cursele programate să decoleze spre destinații precum Bergamo, Londra sau Istanbul au rămas blocate la sol.
Un cititor DC News ne-a oferit mai multe detalii într-o declarație.
"Zborul inițial pe care l-am avut a fost aseară, 19 decembrie, la ora 19:30, spre Londra. Ieri, aproximativ pe la ora 17:00, am fost anunțați că zborul a fost amânat și reprogramat pentru ora 20:00. În jurul orei 18:30, am ajuns la aeroport și, fix în același moment, am primit un mesaj în care eram anunțați că zborul a fost anulat. Am mers la ghișeul Wizz Air pentru a afla ce e de făcut. Erau zeci de oameni nervoși la coadă care erau pregătiți să zboare, dar care au aflat că nu mai pot. Cu toții voiau explicații și soluții. Angajata de la Wizz mi-a făcut o nouă rezervare pentru un zbor în această dimineață, la ora 06:55. Aseară am făcut check-in-ul cu speranța că, până dimineața, ceata va dispărea. Totuși, pe la ora 4:30 dimineața, am primit din nou un mesaj care anunța că și acest zbor a fost anulat. În consecință, am făcut o nouă rezervare, de data aceasta pentru mâine dimineață, 21 decembrie, ora 6:30. Sperăm ca până atunci ceata să dispară și să putem totuși ajunge la destinație. Nu am văzut niciodată în viața mea o ceață atât de densă care să persiste atât de mult timp.
Duminica trecută am avut un alt zbor Wizz Air din Barcelona spre Iași. Atunci, zborul a fost amânat cu 3 ore pentru că se stricase avionul care trebuia să opereze cursa, ulterior am mai stat încă 45 de minute în plus în avion pentru că nu aveau permisiune de la turnul de control pentru a decola. Revenind la Iași, pentru cei care locuiesc în Iași, a fost totuși mai ușor, s-au întors acasă, dar sunt și oameni din alte orașe, oameni din Republica Moldova, nevoiți să aștepte în aeroport pentru a putea prinde un nou zbor. Nici aterizările nu au putut fi efectuate. Ieșenii au aterizat la București sau în alte orașe din țară. Sperăm să dispară ceata până mâine dimineață; în caz contrar, vom fi nevoiți să cerem returnarea banilor. De obicei știu că sunt probleme în a-ți recupera banii, dar sper ca Wizz să respecte drepturile pasagerilor. Pentru că știm cu toții, uneori zborurile sunt foarte scumpe. Înțeleg că nu e vina companiei că e ceață, dar nici a noastră nu este, iar să plătim pentru un serviciu care nu e prestat nu este corect", a concluzionat acesta.
Imagine din Iași, în această dimineață:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu