CEC Bank a atras cu succes peste 162 milioane de euro de pe piețele internaționale, printr-o nouă emisiune de obligațiuni eligibile MREL

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

CEC Bank a atras 162,6 milioane de euro prin suplimentarea emisiunii lansate în februarie 2023, scadentă în februarie 2028, cu un nou plasament de obligațiuni senior non-preffered eligibile MREL. Emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,6 ori raportat la volumul indicat inițial de „100 milioane euro (estimat)”, iar între investitori se numără bănci, companii, fonduri de pensii, administratori de active și firme de asigurări.

“CEC Bank dovedește încă odată că este atractivă pentru investitorii instituționali, chiar și într-un context de piață marcat de incertitudini, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și din punct de vedere geopolitic. Pentru noi este o confirmare a faptului că strategia de transformare a băncii și rezultatele financiare solide obținute au ajutat la susținerea încrederii și interesului investitorilor. Suntem la un nivel foarte confortabil în ceea ce privește cerințele de capital, iar redeschiderea emisiunii deja existente de la începutul acestui an are și rolul de a îmbunătăți lichiditatea instrumentelor emise de bancă în piața secundară. În prioada următoare vom continua să ne concentrăm pe planurile noastre de dezvoltare, de creştere şi de atragere de resurse şi capital pentru a finanţa economia românească”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General al CEC Bank.

Având în vedere succesul emisiunii de debut din februarie 2023 și interesul ridicat, manifestat de investitorii instituționali, CEC Bank a redeschis emisiunea din februarie ajungând la un volum total de 281,9 milioane EUR, tragerile cumulate în cadrul Programului EMTN ridicându-se acum la aproximativ 414 milioane EUR. Fondurile sunt destinate consolidării bazei de capital a CEC Bank, oferind un buffer confortabil pentru realizarea planurilor sale ambițioase în sprijinul pieței locale.

Obligațiunile denominate în EUR au fost emise conform Prospectului de bază al programului EMTN ce permite trageri în volum total 600 milioane EUR (aproximativ 3 miliarde lei), aprobat pe 21 decembrie 2022 de către Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, cu suplimentarile ulterioare. 

Obligațiunile vor fi listate la Bursa de Valori din Luxemburg și la Bursa de Valori București.

CEC Bank S.A. a mandatat Grupul Citi, Grupul Erste și Grupul Raiffeisen Bank International în calitate de Joint Bookrunners și Raiffeisen Bank România S.A. cu rolul de Co-Manager pentru emisiune. Casa de avocatură Dentons a asigurat consultanța juridică a emitentului iar Joint Bookrunner-ii au fost consiliați de Casa de avocatură Clifford Chance, prin birourile din București și Frankfurt.

“O tranzacție remarcabilă a CEC Bank, care surmontează din nou condițiile dificile de piață, susținută de cererea internă. Grupul Raiffeisen Bank International este onorat să fie partenerul CEC Bank atât pe piețele internaționale de capital, cât și pe cele locale”, a spus Zoltan Toth, director, DCM FIG Origination CEE, Grupul Raiffeisen Bank International.

“Am atras 162,6 milioane EUR prin ordine de la investitori locali și internaționali, ceea ce a condus la o tranzacție de succes, depășind ținta inițială de volum a emitentului. A fost o plăcere pentru Grupul Erste să partipe în calitate de Joint Bookrunner la această tranzacție de referință”, a spus  Maxim Boersig, Vice President, Debt Capital Markets, FI & SSA Origination, Grupul Erste.

“Mulțumim clientului nostru, CEC Bank, pentru că a ales compania noastră să îi asiste în tranzacții importante pe piața de capital. În urma selecției de către CEC Bank pentru realizarea programul inaugural EMTN și după succesul tranzactiilor de debut, suntem încântați că am putut contribui din nou la consolidarea puternică a prezenței CEC Bank pe piețele de capital. Această ultimă tranzacție demonstrează, de asemenea, încă o dată puterea deosebită a echipelor multi-jurisdicționale ale Dentons în gestionarea mandatelor complexe pe piețele de capital transfrontaliere, combinând atât experiența de prim rang pe piețele internaționale de capital, cât și cunoștințele de neegalat în jurisdicțiile cheie implicate”, au spus Loredana Chitu și Oliver Dreher, Parteneri, Dentons.

"Suntem încântați că am contribuit la o altă emisiune de obligațiuni de succes în cadrul programului EMTN al CEC Bank. O echipă de avocați din birourile noastre din Frankfurt și București au consiliat băncile intermediare, în linie cu abordarea noastră One Europe", au spus Madalina Rachieru și Sebastian Maerker, Parteneri, Clifford Chance.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru al anului 2023. 

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online. 

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel