CEC Bank lansează o nouă facilitate de credit - Plafonul pentru mobilizarea creanţelor de export, pentru clienții IMM și mariile companii.
Conform unui comunicat, produsul se acordă în euro şi dolari pentru finanţarea activităţii curente, pe termen mediu, prin punerea la dispoziţie a unui plafon de tip revolving clienţilor care realizează operaţiuni de export prin intermediul acreditivelor de export cu plata la termen.
Plafonul pentru mobilizarea creanţelor de export se acordă în condiţii de cost avantajoase, pe o perioadă de maximum 18 luni, cu posibilitatea prelungirii facilităţii pe noi perioade de până la 12 luni. Valoarea plafonului acordat este de maximum 125% din valoarea contractelor de export derulate în anul precedent sau aflate în portofoliu la momentul solicitării facilităţii de credit. Clienţii au posibilitatea vizualizării situaţiei financiare utilizând serviciile de Internet Banking.
"Prin lansarea Plafonului pentru mobilizarea creanţelor de export, CEC Bank continuă să vină în întâmpinarea nevoilor de finanţare ale clienţilor IMM şi mari companii cu soluţii avantajoase şi flexibile, care să susţină atât dezvoltarea afacerilor acestora, cât şi economia României, în ansamblu", a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele director-general al CEC Bank, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu