CEDO a respins o cerere de suspendare a exhumării fostului dictator spaniol Franco

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a respins o cerere de suspendare a exhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Franco, cerere formulată în baza unei proceduri de urgenţă de Fundaţia Francisco Franco, informează AFP, citând surse din CEDO.

Această respingere, nemotivată, a fost adusă la cunoştinţa fundaţiei care, la fel ca familia dictatorului, a încercat deja de mai multe ori, în zadar, să se opună acestei exhumări în faţa justiţiei spaniole, scrie Agerpres.

CEDO, sesizată luni de Fundaţia Francisco Franco în baza articolului 39 al regulamentului curţii care îi permite să ordone măsuri de urgenţă, a decis "să nu intervină" în acest caz, a precizat aceeaşi sursă.

În majoritatea cazurilor, aceste "măsuri provizorii" vizează să suspende o expulzare sau o extrădare atunci când viaţa celui vizat este ameninţată sau dacă el riscă să fie supus unor torturi, unor pedepse sau tratamente inumane degradante.

Exhumarea lui Franco din mausoleul său din "Valea celor Căzuţi" (Valle de los Caidos), situat lângă Madrid, a primit în septembrie undă verde din partea Curţii Supreme spaniole, cea mai înaltă instituţie judiciară a ţării, care a respins un recurs înaintat de descendenţi ai dictatorului.

De la instalarea sa la putere, în iunie 2018, guvernul socialistului Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco unul dintre obiectivele sale importante. El intenţionează să transfere imediat ce va fi posibil aceste rămăşiţe pământeşti spre un cimitir mai discret din nordul Madridului, unde este înhumată soţia lui Franco, pentru ca "Valea celor Căzuţi" să nu mai fie un loc de apologie a francismului.

Câştigător în 1939 al Războiului Civil declanşat de o rebeliune militară împotriva republicii, Francisco Franco a condus Spania cu o mână de fier până la moartea lui, în 1975.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel