Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi statul polonez la plata unor despăgubiri de 100.000 de euro către doi membri ai familiei unui tânăr răpit în 2001 şi ucis doi ani mai târziu, transmite dpa.
Uciderea lui Krzysztof Olewnik, urmată de aparenta sinucidere în detenţie a celor trei principali suspecţi, între 2007 şi 2009, au declanşat un amplu scandal politic în Polonia la acea vreme.
Ministrul justiţiei a demisionat în 2009, iar patru responsabili de rang înalt din parchet şi serviciile penitenciare au fost destituiţi.
CEDO a luat notă de faptul că o anchetă parlamentară din 2009 identificase deficienţe clare în investigaţia întreprinsă de poliţie în cei doi ani în care Olewnik a fost ţinut captiv înainte de a fi fost ucis.
Împotriva unor poliţişti şi procurori au fost deschise procese, dar o parte dintre acestea au fost închise ori faptele s-au prescris între timp.
În decizia sa, Curtea de la Strasbourg a stabilit că autorităţile poloneze nu au luat măsurile potrivite pentru a proteja dreptul la viaţă al lui Olewnik şi nici nu au efectuat o anchetă adecvată în privinţa asasinării acestuia.
Decizia CEDO mai arată că, la 17 ani de la răpire, nu au fost clarificate pe deplin circumstanţele în care aceasta a avut loc, iar unele procese nu şi-au găsit încă finalizarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu