Cehia, manifestaţie anti-rusească

kremlin
kremlin

Aproximativ 300 de persoane au manifestat luni în faţa ambasadei Rusiei la Praga, cu o zi înainte de a fi marcată împlinirea a 50 de ani de la înăbuşirea de către tancurile sovietice a mişcării reformatoare 'Primăvara de la Praga'.

'Nu vom uita niciodată' sau 'Stop imperialismului rus' au fost două dintre bannerele manifestanţilor, care s-au reunit la chemarea mai multor ONG-uri, cu steaguri cehe, ucrainene ori ale UE şi NATO. 'Aveam 13 ani la acel moment, părinţii mei au fost persecutaţi întreaga viaţă, tatăl meu a semnat manifestul Carta 77 pentru drepturile omului. Vreau ca măcar copiii mei să aibă o viaţă mai bună', a declarat, pentru AFP, Klara Glancova, care purta o pancartă cu mesajul : 'Nu voi uita niciodată. Nu voi tăcea'. 'Există desigur paralele între invazia comunistă sovietică din 1968 şi situaţia de azi în care Rusia este practic dominată de oligarhi', a spus Vaclav Bozdech, venit la miting cu un drapel ucrainean.

Situația din Crimeea, similară

Prezent la manifestaţie, Mustafa Djemilev, liderul tătarilor din Crimeea, peninsulă anexată de Moscova, a denunţat ceea ce a numit un 'caracter expansiv şi agresiv' al fostei URSS şi al Rusiei. 'Acolo, în spatele acestui gard, există mereu oameni care gândesc în acest mod', a spus el, indicând spre clădirea ambasadei, înconjurată cu prilejul mitingului de bariere metalice şi apărată de poliţişti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel