În această dimineață, lotul de 38 de de vameşi şi poliţişti de frontieră arestaţi în dosarul mitei şi contrabandei de la vămile din judeţul Timiş au fost eliberaţi din arest, după ce instanţa supremă a decis definitiv că pot fi judecaţi în libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, sâmbătă seară, recursul procurorilor anticorupţie împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara de eliberare din arest a celor 38 de vameşi şi poliţişti de frontieră de la vămile din Timiş.
După judecarea recursului, cei 38 de vameşi şi poliţişti au fost duşi de la Bucureşti la Timişoara, fiind eliberaţi după ce la arestul Poliţiei Timiş a ajuns decizia instanţei supreme . Mandatele de arestare emise pe numele acestora au expirat duminică.
Curtea de Apel Timişoara a decis, vineri, eliberarea celor 38 de persoane arestate în dosarul mitei şi contrabandei de la vămile din Timiş, însă aceştia au rămas în arest până la soluţia definitivă.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cristian Pup, preciza, într-un comunicat de presă, că s-a decis punerea în libertate a celor 38 de vameşi şi poliţişti de frontieră pentru a nu se face o diferenţă de tratament între ei şi restul inculpaţilor care au fost eliberaţi deja.
"Curtea a luat în considerare împrejurarea că situaţia acestor 38 de inculpaţi este identică cu a celorlalţi din lotul de 140, numit şi «Lotul Moraviţa», şi care sunt cercetaţi deja în stare de libertate, precum şi faptul că ancheta penală a fost deja finalizată, prin întocmirea rechizitoriului, urmând ca cercetarea judecătorească să debuteze la 20 iunie 2011", se arăta în comunicatul Curţii de Apel Timişoara.
Aceştia au obligaţia de a nu părăsi ţara şi de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi sau martori din dosarul în care sunt judecaţi. În dosarul mitei şi a contrabandei de la vămile din Timiş sunt cercetate în total 140 de persoane.
Procurorii DNA au trimis în judecată 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, din care 38 în arest preventiv, de la PTF Moraviţa şi Foeni, precum şi de la Sectorul PF Deta, acuzaţi că au luat mită peste 82.000 de euro pentru înlesnirea traficului de ţigări din Serbia în valoare de 3,3 milioane de euro. Dosarul va fi judecat de instanţa Curţii de Apel Timişoara. Încă o pată pe obrazul justiției române vine să confirme cât de neputincioasă este în acest moment.
Citește și:
69 de vameşi şi poliţişti de frontieră din lotul Moraviţa şi Foeni, trimişi în judecată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu